Nicolas Sarkozy se apucă de avocatură

De: Marian Andrei / 09.05.2012, 09:54
Nicolas Sarkozy se apucă de avocatură
Nicolas Sarkozy, învins duminică în alegerile prezidențiale de Francois Hollande, va redeveni rapid avocat, meseria sa de origine, a declarat unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi Franck Louvrier.

Sarkozy nu a anunțat încă locul pe care îl va ocupa în viața politică după înfrângerea sa, dar nu intenționează în niciun caz să conducă campania dreptei pentru alegerile legislative din 10 și 17 iunie.

În mai multe rânduri, el a declarat pentru presă că va abandona politica în caz de eșec, însă declarațiile sale cu privire la viitor rămân vagi.

Fiind încă acționar la cabinetul asociatului său, Arnaud Claude, Sarkozy va trebui în orice caz să se reînscrie rapid în baroul din Paris, conform lui Franck Louvrier, consilierul său de comunicație.

Nicolas Sarkozy a devenit avocat după studii în drept, acum peste 30 de ani, o carieră întreruptă când a devenit ministru, funcțiile de membru al guvernului, ca și cele de președinte al republicii, fiind incompatibile cu această meserie.