Nicole Kidman, duet inedit cu soţul ei într-un spital din Melbourne (VIDEO)

De: Cătălina Matei / 17.06.2014, 12:17
Nicole Kidman, duet inedit cu soţul ei într-un spital din Melbourne (VIDEO)
Copiii internaţi într-un spital din Melbourne au avut parte de cea mai frumoasă surpriză la sfârşitul săptămânii trecute. Actriţa australiană şI soţul ei a interpretat un cântec împreună, în timpul unui eveniment de binefacere.

Momentul a fost unul spontan, căci Keith Urban, compozitor şi interpret de muzică country,  a luat chitara şi a început să cânte celebra melodie ”Amazing Grace”. Imediat, i s-au alăturat toţi cei prezenţi, inclusiv soţia sa, actriţa Nicole Kidman.

Cei doi au vizitat în acest weekend spitalul de copii Monash din Melbourne, Australia. Atât tinerii pacienţi, cât şi medicii şi părinţii prezenţi au profitat de ocazie pentru a se fotografia cu actriţa. Keith şi Nicole nu s-au limitat doar la duetul spontan şi au donat o chitară acustică semnată cu dedicaţie: ‘Cu dragoste’.