NOIEMBRIE 2018: Seriale culinare pe care să nu le ratezi

De: Alexandra Necsoiu / 02.11.2018, 10:23
NOIEMBRIE 2018: Seriale culinare pe care să nu le ratezi
Luna noiembrie vine cu noi surprize pentru pasionaţii de gătit, care se vor putea bucura de noi reţete delicioase, direct din bucătăriile unor conace de renume din Irlanda, dar şi din bucătăria ”gospodinei Americii”.
 
 
Este vorba de două noi sezoane ale emisiunilor ”Festinuri aristocrate” şi ”Martha Stewart: Lumea prăjiturilor”, care pot fi savurate pe TV Paprika, în premieră.
 
”Festinuri aristocrate”- sezonul 3 al serialului culinar are premiera pe 3 noiembrie şi poate fi vizionat în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 14:00. În cele 6 episoade, telespectatorii vor fi purtaţi într-o călătorie istorică, în care se va sărbători trecutul, prin magia bucatelor şi gloria artei culinare. Emisiunea îi are în centrul atenţiei pe cei mai buni trei bucătari din Irlanda: Derry Clarke, Catherine Fulvio şi Paul Flynn, care vor vizita cele mai renumite conace din ţara lor şi vor recrea o masă fabuloasă pornind de la istorie. În urma tragerii la sorţi se va hotărî rolul fiecăruia: unul va aduna ingredientele, unul va găti, iar cel de-al treilea va sta la masă cu moşierul.
 
”Martha Stewart: Lumea prăjiturilor”– sezonul 8 poate fi vizionat din 12 noiembrie, de luni până vineri, de la ora 21:00. Acţiunea se va petrece în bucătăria Marthei, printre arome şi scorţişoară, cacao şi esenţă de rNom, pentru a descoperi noi reţete delicioase. În acest sezon, Martha va găti reţete ideale pentru orice cafenea de lux, va explora numeroase tipuri de făină şi ne va oferi noi idei pentru un mic dejun de nora 10.