Noora Noor nu mai vine în România

De: Cătălina Matei / 16.06.2014, 10:07
Noora Noor nu mai vine în România
Cântăreaţa şi-a anulat turneul programat pentru această vară, care includea şi concertul de pe 29 iunie, de la evenimentul WonderDay, ce va avea loc pe domeniul Palatului Mogoşoaia de lângă Bucureşti.

În urma unor probleme neprevăzute de sănătate, artista cunoscută drept „regina soul” a Norvegiei a fost nevoită să anuleze mai multe concerte programate pentru vara aceasta, printre care şi apariţia de la WonderDay din data de 29 iunie.

Potrivit organizatorilor, WonderDay se va desfăşura însă fără alte modificări de program, pe 29 iunie, pe domeniul Palatului Mogoşoaia.

Noora Noor este spitalizată în acest moment, problemele de sănătate obligând-o la repaus complet, departe de scenă pentru următoarele câteva săptămâni.

„Îmi pare foarte rău că problemele de sănătate pe care le am la acest moment mă împiedică să mai ajung la WonderDay. Aşteptam cu nerăbdare să concertez aici, mai ales că acest show ar fi fost prima mea apariţie live în România! Îmi doresc din tot sufletul să ajung în România odată ce mă voi fi recuperat şi îmi cer scuze tuturor fanilor care planificau să mă vadă live în acest an. Sper să ne vedem curând! Cu dragoste, Noora Noor!”, a declarat artista, informează Mediafax.

Evenimentul-concept WonderDay va avea loc pe 29 iunie, pe domeniul Palatului Mogoşoaia, avându-i în program pe Aylin Cadir & The Lucky Charms, Tape Five, Moonlight Breakfast, Delilah şi celebrul Asaf Avidan, acesta urmând să încheie seara cu un concert acustic special.

Biletele sunt disponibile în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, la casa de bilete a Sălii Palatului şi online, pe www.myticket.ro, la preţul de 149 de lei. În ziua evenimentului, biletele vor fi disponibile la preţul de 160 de lei. Copiii cu vârste sub 12 ani vor beneficia de acces gratuit, numai acompaniaţi de cel puţin un adult.