Noua cinematografie israeliană, în Focus la TIFF 2022

De: Ana Obretin / 03.05.2022, 11:13
Noua cinematografie israeliană, în Focus la TIFF 2022

Noua cinematografie israeliană va fi în centrul atenției la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF 2022).

În program se regăsesc filme și documentare puternice, un serial fascinant, dar și întâlniri cu regizori, profesioniști din industrie și oficialități care vor intra în dialog cu publicul de la Cluj-Napoca, între 17 – 26 iunie. Focus Israel la TIFF2022 este realizat cu sprijinul Ambasadei Israelului în România, potrivit unui comunicat remis Apropo de organizatori.

Câștigător al premiului juriului la Festivalul de la Cannes 2021, „Ahed’s Knee” este o poveste curajoasă despre cenzura politică, dar și despre relația mamă-fiu, pe fondul unei țări dezbinate. Un must-see semnat de unul dintre cei mai proeminenți creatori de film israelieni de astăzi: Nadav Lapid. Regizorul a câștigat Ursul de Aur la Berlin în 2019, pentru filmul „Synonyms”.

În cadrul Focus Israel va ajunge la Cluj și  cea mai nouă producție semnată de regizorul Eran Kolirin, invitat la festival în 2012. Propunerea Israelului pentru Oscar 2021, „Let It Be Morning” explorează situația populației arabe din Israel într-o manieră comică și acidă, urmărind încercarea unui bărbat de a se întoarce acasă, după ce satul natal, pe care îl vizitează pentru a participa la nunta fratelui său, este înconjurat peste noapte de armată și prins într-un lockdown. Filmul a fost prezentat în premieră la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard.

Lista de invitați israelieni la TIFF 2022 este deschisă de regizorul Yair Qedar, care va prezenta în festival documentarul „The Fourth Window”, despre viața și opera legendarului scriitor Amos Oz, un simbol al conștiinței israeliene. Cunoscut publicului TIFF pentru documentare precum „Jonathan Agassi Saved My Life”, „Who’s Gonna Love Me Now?” și „Mr. Gaga: A True Story of Love and Dance”, regizorul Tomer Heymann vine și el la ediția din acest an pentru a aduce pe ecrane „I Am Not”, cel mai nou film al său: povestea unui tânăr diagnosticat cu Asperger care călătorește în Guatemala, împreună cu familia sa adoptivă, pentru a-și cunoaște părinții biologici.

Publicul va avea ocazia să intre în dialog și cu Orit Fouks Rotem, regizoarea „Cinema Sabaya”, câștigătoare a Premiului pentru Debut la Festivalul de Film de la Ierusalim 2021. Controversatul „The Round Number”, cel mai recent documentar al regizorului David Fisher, chestionează modul în care a fost determinată cifra de șase milioane, definitorie pentru numărul total al victimelor Holocaustului.

Povești excepționale, la TIFF 2022

Lista noutăților propuse de regizorii israelieni continuă cu „That Orchestra with the Broken Instruments” (r. Yuval Hameiri), documentarul care urmărește un experiment muzical inedit. 100 de instrumentiști, profesioniști și amatori, s-au unit pentru a pune la cale un concert.

The Jerusalem Post scrie despre „Image of Victory”, filmul lui Avi Nesher, că este „un triumf al cinematografiei”. Spectatorii de la Cluj vor descoperi pe marele ecran o poveste plină de suspans, bazată pe fapte reale din în 1948, pe timpul Războiului Arabo-Israelian,

O producție SUA – Israel va fi inclusă și în secțiunea Film Food: „Breaking Bread” (r. Beth Elise Hawk) urmărește parcursul primei femei musulmane care a câștigat emisiunea Master Chef din Israel. Filmul va fi urmat de o cină cu specific tradițional. Biletele pentru Film Food vor fi puse în vânzare curând.

„Sad City Girls” e unul dintre cele mai apreciate seriale TV israeliene din ultimii ani. Selectat la Cannes International Series Festival în 2021 și creat de un trio-vedetă al televiziunii din Israel, (Rivka Allen, Talya Lavie și Shir Reuven),

David Saranga, ambasadorul Israelului la București va fi și el prezent la TIFF 2022.

Filmele din secțiunea Focus Israel vor putea fi urmărite la TIFF 2022 în baza abonamentelor TIFF Card, disponibile deja online, în ediție limitată, pe platforma Eventbook.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

CITEȘTE ȘI: TIFF 2022 caută scenarii horror, în competiția Full Moon Script Contest

Foto: TIFF