Noul Cod Rutier 2013: Totul despre neplata amenzilor, prioritatea pentru pietoni, amenzi și mașini înmatriculate în străinătate

Apropo.ro / 03.04.2013, 09:34
Noul Cod Rutier 2013: Totul despre neplata amenzilor, prioritatea pentru pietoni, amenzi și mașini înmatriculate în străinătate
Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică noi propuneri de modificare a Codului Rutier. Se prevede ridicarea permisului pentru neplata amenzilor, dar și permisul suspendat pentru șoferii care nu acordă prioritate pietonilor.

Proiectul de lege pentru pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Codul rutier) a fost lansat marți în dezbatere publică, pentru 10 zile, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Amenzile maxime prevăzute în ordonanță, în clasa a V-a de sancțiuni, de la 21 la 100 de puncte-amendă (1.575 – 7.500 de lei), care în prezent se aplică numai persoanelor juridice ar urma să fie aplicate și șoferilor care conduc având o alcoolemie de sub 0,8 grame/ litru, nu acordă prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversare sau depășesc limita maximă de viteză pentru sectorul respectiv de drum și categoria de vehicul căreia i se aplică cu peste 60 de kilometri pe oră.

Neacordarea priorității pietonilor se pedepsește în prezent cu amendă din clasa a II-a de sancțiuni, în valoare de 300 sau 375 de lei, și cu suspendarea permisului timp de 30 de zile, iar condusul sub influența băuturilor alcoolice cu amendă din clasa a IV-a de sancțiuni, cuprinsă între 675 si 1.500 de lei, și suspendarea permisului pentru 90 de zile, astfel sancționându-se și depășirea limitei maxime de viteză cu peste 50 de kilometri pe oră, pragul de 60 de kilometri nefigurând în actualul Cod rutier.

Proiectul de modificare a Codului rutier prevede și noi termene pentru suspendarea dreptului de a conduce – respectiv o perioadă de 120 de zile când fapta șoferului a fost urmărită ca infracțiune, dar s-a dispus aplicarea unei sancțiuni administrative, și de 180 de zile, în cazul unui accident de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane prin încălcarea unei reguli de circulație care se sancționa prin suspendarea dreptului de a conduce și în cazul în care fapta nu e urmărită ca infracțiune.

Proiectul de lege mai prevede și că șoferii amendați care nu achită valoarea sancțiunii, în termen de 90 de zile, vor avea permisele suspendate până fac dovada plății, prevedere inclusă și într-un proiect de ordonanță de urgență lansat în dezbatere publică pe 22 februarie pe site-ul MAI.

Chiar dacă șoferul sancționat face plângere în instanță, amenda nu se suspendă până la emiterea unei decizii. Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta. Plângerea depusă suspendă executarea sancțiunilor contravenționale complementare, precum suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, se arată într-un comunicat al MAI.

Ca și proiectul de OUG din februarie, actualul proiect de lege interzice circulația mașinilor înmatriculate în alte state și deținute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul sau reședința în România, pentru mai mult de 30 de zile de la data dobândirii titlului sau de la data înscrierii în evidența autovehiculelor și remorcilor înmatriculate în alte state.

La cererea polițistului rutier, persoanele care conduc pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în alt stat vor avea obligația de a prezenta un document doveditor al titlului cu care este deținut vehiculul, însoțit de o traducere legalizată în limba română a acestuia, potrivit proiectului.

Nerespectarea acestor obligații va fi sancționată, dacă modificările vor fi adoptate, cu amendă din clasa a III-a, între 450 și 600 de lei, dacă șoferul nu are asupra sa documentul doveditor al titlului cu care este deținut vehiculul și traducerea, și respectiv din clasa a IV-a, între 675 și 1.500 de lei, pentru cei care circulă cu un vehicul înmatriculat în alt stat mai mult de 30 de zile.

Interdicția de a conduce în România autovehiculul înmatriculat în altă țară după termenul de 30 de zile nu se va aplica persoanelor menționate în certificatul de înmatriculare, celor care efectuează transport public de mărfuri sau persoane ori transport în regim de închiriere sau serviciu de închiriere, celor care sunt angajați sau asociați în raport cu persoanele menționate în certificatul de înmatriculare și celor care au încheiat un contract de leasing, mai prevede proiectul de lege.

Cei care nu au solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestuia vor fi sancționați prin suspendarea înmatriculării, mai prevede proiectul de lege.

Conducerea unui autovehicul a cărui înmatriculare a fost suspendată se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Proiectul de lege urmărește crearea premiselor necesare actualizării permanente a evidenței vehiculelor înmatriculate, facilitând identificarea utilizatorilor acestora, și instituirea unui mecanism suplimentar de asigurare a executării sancțiunii amenzii contravenționale pentru a reduce substanțial posibilitatea de fraudare a prevederilor legale„, se arată în comunicatul MAI.

Șeful Direcției Rutiere, Lucian Diniță declara în 22 februarie, pentru MEDIAFAX, că se întâmplă frecvent ca cei care conduc mașini înmatriculate în alt stat să fie implicați în incidente în trafic și să nu aibă valabile inspecția tehnică periodică și asigurarea de răspundere civilă, neputând fi despăgubită victima.

Inspecția tehnică periodică nu poate fi făcută pentru aceste mașini pe teritoriul României, unde nu va fi recunoscută, de cele mai multe ori, nici asigurarea de răspundere civilă pe care o au.

LEGE pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice