Noutati editoriale la Polirom (3 – 9 septembrie)

Apropo.ro / 04.09.2007, 17:09
Noutati editoriale la Polirom (3 - 9 septembrie)
1. Mircea Eliade Istoria credintelor si ideilor religioase Volumul 4: De la epoca marilor descoperiri geografice pina in prezent Editie cartonata Volum coordonat de Ioan Petru Culianu Traducere din limba germana de Maria-Magdalena Anghelescu Hors collection 496 de pagini

1. Mircea Eliade
Istoria credintelor si ideilor religioase
Volumul 4: De la epoca marilor descoperiri geografice pina in prezent
Editie cartonata
Volum coordonat de Ioan Petru Culianu
Traducere din limba germana de Maria-Magdalena Anghelescu
Hors collection
496 de pagini
Pret: 42.95 lei

Pentru prima data in romaneste, lucrarea ce incheie monumentalul proiect al lui Mircea Eliade! In aprilie 1983, cind scria prefata celui de-al treilea volum al operei sale monumentale, Istoria credintelor si ideilor religioase, Mircea Eliade anunta o modificare in planul general al lucrarii, lasind pentru un ultim tom capitolele privitoare la religiile Chinei si ale Japoniei, prezentarea religiilor arhaice si traditionale din America, Africa si Oceania, precum si o sectiune de incheiere, despre creativitatea religioasa a societatilor moderne. Profesorul planuia sa incredinteze redactarea acestor capitole unor colegi si colaboratori ai sai, care ii impartaseau viziunea asupra istoriei religiilor. Dupa disparitia lui Mircea Eliade – in 1986 –, incheierea Istoriei…, conform organizarii si in spiritul teoriilor sale, a revenit unei echipe formate din istorici ai religiilor si etnologi renumiti, experti cu autoritate in domeniile lor.

Din cuprins: Orase si simboluri (David Carrasco) • In cautarea nemuririi (Henri Maspero) • Diversitate si totalitate • Mana si tabu • Totem, Timpul Visului, churinga (Waldemar Stöhr) • Relatiile de familie si puterile cosmice (Hans A. Witte) • In sfera mortilor-vii (John Mbiti) • Samanismul si calatoria in imperiul mortilor (Maria Susana Cipolletti) • Sub semnul Dansului Soarelui (Peter Bolz) • Sintoism si religie populara (Nelly Naumann) • Religie si politica. Evolutia budismului japonez pina in prezent (Heinrich Dumoulin) • Creativitate religioasa si secularizare in Europa de la Iluminism incoace (Richard Schaeffler)

Contributii de Peter Bolz, David Carrasco, Maria Susana Cipolletti, Heinrich Dumoulin, Henri Maspero, John Mbiti, Nelly Naumann, Richard Schaeffler, Waldemar Stohr si Hans A. Witte

2. Stefan Bastovoi
Iepurii nu mor
Editia a II-a revazuta
Colectia „Ego. Proza”
256 de pagini
Pret: 24.95 lei

„Iepurii nu mor ne ia prin surprindere: un roman de o mare sensibilitate si profunzime, scris impecabil, cu o constructie riguroasa. Nu mai e vorba de un ucenic, ci de un tinar maestru: Stefan Bastovoi. Avem de-a face cu un roman singular in literatura romana postbelica. Un «fruct» neasteptat, cu atit mai pretios, al istoriei nemiloase a unei provincii romanesti, Basarabia, rapita din nou de rusi (sovietici) in 1944.” (Alexandru Musina)

Perspectiva din care e relatata povestea ii apartine unui copil, scolar in clasa a treia, pionier in R.S.S. Moldoveneasca. Micul Sasa Vaculovski e ceva mai introvertit decit media si pare a fi persecutat pe nedrept de catre invatatoare, ceea ce il ostracizeaza in fundul clasei, de unde va aspira luciferic la premianta din prima banca, devenita inaccesibila. Povestea cu iepurii, la care titlul face aluzie, este construita in paralel, pe mai multe planuri. Ea este o parabola a libertatii incatusate, spunind pe cale aluziva ceea ce nu se spune pe fata in carte: ca viata in comunism este o viata incarcerata, ca educația prin sloganuri a copiilor este o crima, ca autoritatea si chiar violenta invatatoarei fata de copiii recalcitranti devin odioase atunci cind se suprapun celor ale partidului fata de clasa muncitoare.

3. Gunter Grass
Decojind ceapa
Editie cartonata
Traducere de Victor Scoradet
Colectia „Biblioteca Polirom”
488 de pagini
Pret: 39.95 lei

Mult-asteptata autobiografie a lui Gunter Grass, cea mai controversata carte de memorialistica a ultimilor ani!

Autobiografia lui Gunter Grass, Decojind ceapa, a trezit un sir de controverse aprinse in presa din intreaga lume, dupa ce cistigatorul Premiului Nobel al Germaniei postnaziste a marturisit ca, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in 1944, s-a inrolat voluntar in trupele Waffen-SS. Copilaria petrecuta intr-un apartament inghesuit din Danzig, bravada tineretii printre ruinele Germaniei de dupa razboi, foamea de alimente, de dragoste si de arta, precum si geneza celebrului sau roman, Toba de tinichea, sint doar citeva coordonate ale autobiografiei sale, care ne reveleaza un Gunter Grass in postura sa cea mai intima, chiar si cu riscul unei „sinucideri morale”, cum titrau ziarele siderate de marturisirea surprinzatoare a scriitorului.

„Pentru mine, politica si literatura nu au fost niciodata contrarii care se exclud: limba in care scriu sufera de politica; tara in care scriu indura din greu consecintele politicii sale; cititorii cartilor mele sint, ca si mine, autorul, marcati de politica. Ar avea prea putin sens sa caut idile apolitice, caci, pe nesimtite, chiar si metaforele lunii au devenit macabre.” (Gunter Grass)

4. Adriana Vizental
Metodica predarii limbii engleze
Strategies of Teaching and Testing English as a Foreign Language
Editia a II-a, revazuta si adaugita
Colectia „Collegium. Metodica”
336 de pagini
Pret: 25.95 lei

Singura lucrare actualizata in domeniu de pe piata de carte! Lucrarea este structurata in doua parti dedicate aspectelor teoretice si practice ale limbii engleze: evaluarea nivelului de competenta lingvistica, intocmirea planului de lectie, dezvoltarea abilitatilor de comunicare si de intelegere orala si scrisa, metode de predare adaptate personalitatii elevului/studentului, evaluarea cunostintelor dobindite de elevi/studenti pe parcursul unui trimestru/semestru etc.

Din cuprins: Can you speak English? • Approaches to teaching foreign languages • Approaches to language testing • The language course • Teaching receptive skills • Teaching the English language • Developing productive and communicative skills • The lesson and the lesson plan • Assessment of results

5. Rafael Pisot, Cristina Sava
Manual de pregatire pentru examenul D.E.L.E., nivelul intermediar
Lucrarea contine CD
Colectia „Limbi straine”
312 de pagini
Pret: 39.95 lei

Manualul reprezinta un instrument necesar pentru pregatirea examenului D.E.L.E., nivelul intermediar – corespunzator nivelului B2 din Cadrul European de Referinta pentru Limbi Straine. Fiecare proba a examenului (Comprension de lectura, Expresion escrita, Comprension auditiva, Gramatica y vocabulario, Expresion oral) este prezentata intr-un capitol separat, in care gasiti informatii generale – durata testului, numarul de exercitii incluse in proba respectiva, felul cum trebuie sa o abordati, punctarea raspunsurilor – si exercitii. Un alt capitol propune un model de test complet, pe care il puteti rezolva ca repetitie generala inainte de examenul oficial. Cheia exercitiilor prezenta la finalul cartii va ajuta sa va verificati cunostintele si sa va autoevaluati. Textele de pe CD, citite de hispanici nativi, cu pronuntii diverse, au fost utilizate in examenele organizate de Institutul Cervantes.

6. Eusebie Zbranca (coordonator)
Endocrinologie
Ghid de diagnostic si tratament in bolile endocrine
Editia a II-a, revazuta si adaugita
Colectia „BIOS”
456 de pagini
Pret: 36.95 lei

Redactata de o echipa de specialisti bine-cunoscuti in lumea medicala, lucrarea, revazuta si adaugita, constituie un ghid practic deosebit de pretios atit pentru cei care invata alfabetul endocrinologiei clinice, cit si pentru medicii practicieni, endocrinologi sau de alte specialitati. In plus, sistematizarea informatiilor si algoritmii de diagnostic si de tratament prezentati vor usura mult diagnosticarea in timp util a endocrinopatiilor si desfasurarea corecta a tratamentului.

Din cuprins: Hormonii • Hipofiza • Tiroida • Paratiroidele si hormonii calcitropi • Metabolismul osos. Osteoporoza • Suprarenalele • Gonadele • Pubertatea • Menopauza • Infertilitatea si tulburarile de dinamica sexuala • Obezitatea • Tulburarile de comportament alimentar • Neoplaziile endocrine multiple • Sindroamele endocrine paraneoplazice

Coautori: prof. dr. Voichita Mogos, prof. dr. Corina Galesanu, conf. dr. Carmen Vulpoi, conf. dr. Veronica Mocanu, sef de lucrari dr. Cristina Preda, sef de lucrari dr. Dumitru Branisteanu, asistent dr. Bogdan Galusca, asistent dr. Christina Ungureanu, asistent dr. Letitia Leustean, asistent dr. Cristina Cristea, asistent dr. Delia Ciobanu, prep. dr. Simona-Juliette Mogos, prep. dr. Catalin Mihai Buzduga

Tags: