„Nymphomaniac Vol. II”, interzis în cinematografele din România

De: Gabriela Voicu / 29.01.2014, 13:30
Partea a doua a controversatului film regizat de Lars von Trier, "Nymphomaniac Vol. II", a primit ratingul I.M. - 18 XXX, care se aplică filmelor interzise minorilor și proiecției cu public.

Partea a doua a controversatului film regizat de Lars von Trier, „Nymphomaniac Vol. II”, a primit ratingul I.M. – 18 XXX, care se aplică filmelor interzise minorilor și proiecției cu public.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Comisia de rating a Centrului Național al Cinematografiei (CNC), condusă de criticul de film Cristina Corciovescu, a luat această decizie marți, 28 ianuarie, cu trei zile înainte ca filmul să intre oficial în cinematografe.

Dacă decizia se va aplica, România ar fi prima țară în care filmul lui Lars von Trier este interzis în săli. În Franța, în schimb, Nymphomaniac le este interzis doar celor sub 16 ani.

Prima parte a filmului a obținut ratingul I.M. -18 (fără XXX), care a permis difuzarea lui în săli, interzicându-se doar accesul celor sub 18 ani.

Problematic este și intervalul scurt dintre vizionarea filmului de comisia de rating și premiera lui în cinematografe. Distribuitorul poate depune o contestație în acest sens, după ce este înștiințat oficial de decizia Comisiei, însă rezolvarea ei ar putea dura câteva zile, compromițând premiera filmlui Nymphomaniac și, implicit, programarea lui în săli.

Deocamdată, notificarea a fost făcută doar telefonic. Premiera lui „Nymphomaniac Vol. II” a fost programată pe 7 februarie.

Acest caz de cenzură este unic in Europa. În celelalte țări în care a fost lansat, filmul lui Lars von Trier a primit următoarele clasificări:

Estonia – R14 pentru Vol. I și R16 pentru Vol. II

Germania – R16 pentru ambele părți

Danemarca – R15 pentru ambele părți

Olanda – R16 pentru ambele părți

Franța – R12 pentru Vol. I și R16 pentru Vol. II

Cehia – R18 pentru ambele părți

Elveția – R16 pentru ambele părți