O călugăriță cu glas angelic a uimit audiența, la „Vocea Italiei”! (VIDEO)

De: Dragos Tanase / 22.03.2014, 14:00
O călugăriță cu glas angelic a uimit audiența, la
După supriza Susan Boyle, lumea concursurilor televizate de talente vocale are o nouă vedetă, în persoana unei călugărițe din Sicilia... cu o voce angelică. Ea a uimit publicul și juriul emisiunii "Vocea Italiei", reușind să întoarcă toate cele 4 scaune.

Sora Cristina Scuccia are 25 de ani și este membră a ordinului Surorilor Ursuline ale Familiei Sfinte, ea fiind susținută din culise de alte călugărițe, dar și de părinții săi.

Ea l-a ales pe juratul care s-a întors primul către ea, nu înainte de a preciza de ce a venit pe acea scenă: „Am venit aici pentru că am un dar pe care vreau să îl împărtășesc. Sunt aici pentru a propovădui Evanghelia”.

A cântat dumnezeiește melodia „No One”, din repertoriul artistei Alicia Keys. „Sunt o călugăriți adevărată”, le-a spus ea, la sfârșitul piesei, membrilor juriului format din cântăreții Raffaella Carra, J-Ax, Noemi și Piero Pelu.