O camionetă cu peste 20 de muncitori s-a răsturnat într-o râpă, în Gorj

Apropo.ro / 07.08.2013, 10:30
O camionetă cu peste 20 de muncitori s-a răsturnat într-o râpă, în Gorj
Cel puțin 12 persoane au fost rănite, miercuri dimineață, după ce o camionetă în care se aflau peste 20 de muncitori s-a răsturnat într-o râpă, într-o zonă greu accesibilă din județul Gorj.

Accidentul s-a produs în jurul orei 6.00, în satul Cerna, comuna Padeș, într-o zonă de munte, greu accesibilă, unde cei peste 20 de oameni care se aflau în camionetă erau duși la cules de afine.

Camioneta s-a răsturnat înr-o râpă adâncă de aproximativ 40 de metri, iar cel puțin 12 persoane au fost rănite, iar una se pare că ar fi decedat.

În condițiile în care zona este foarte greu accesibilă, serviciile de intervenție au ajuns cu dificultate în zonă, la fața locului fiind trimise șase ambulanțe din județul Gorj, una din Caraș Severin și două din județul Mehedinți.

Potrivit managerului Serviciului de Ambulanță Mehedinți, Ion Mihart, ultimele evaluări ale medicilor arată că 12 persoane au fost rănite, până la ora transmiterii acestei știri două dintre ele fiind preluate de ambulanțe și duse la Baia de Aramă.

La locul accidentului a fost solicitat și un elicopter MAI, pentru a ajuta la intervenția de recuperare a răniților.

Citește mai multe detalii despre accidentul rutier din Gorj, pe Mediafax.ro