O cântăreaţă de la noi va deveni mămică! „Sunt foarte fericită”

De: Andra Voiculescu / 25.07.2018, 15:44
O cântăreaţă de la noi va deveni mămică! „Sunt foarte fericită”
Cântăreaţa este însărcinată in 4 luni şi urmează să devină mamă pentru prima oară.

Îşi ţine viaţa personală departe de ochii presei şi ai curioşilor, dar de această dată, Yamira a vrut să fie chiar ea cea care le împărtăşeşte fanilor miracolul pe care îl trăieşte. 

Motive de bucurie pentru Yamira. Cântăreaţa aşteaptă primul său copil şi urmează să devină mămică la începutul lunii decembrie. „Sunt foarte fericita, eu si sotul meu vom avea primul copil. Am plecat in vacanta de Paste in Berlin, cand am implinit 10 ani de relatie, si am primit dar de la Dumnezeu un copil.  Apoi am primit vestea de ziua mamei mele si a fost o zi deosebita. Acum sunt insarcinata in 4 luni, dar burtica nu se vede”,  ne-a declarat Yamira.