O fetiță s-a trezit din comă cu altă personalitate

De: Gabriela Voicu / 10.07.2012, 10:00
O fetiță s-a trezit din comă cu altă personalitate
Zoe Rain Bernstein, o fetiță de 6 ani din Statele Unite, s-a trezit complet schimbată după ce a intrat în comă, în urma unui accident rutier.

Micuța Zoe Rain Bernstein a fost victima unui accident rutier grav și a fost la un pas de moarte. După ce s-a trezit din comă, copila era complet schimbată – avea personalitate și comportament complet diferite față de cele cunoscute de familie înaintea accidentului.

Zoe Rain Bernstein, de 6 ani, din Carlsbad, California, a suferit traumatisme severe la cap. Ea se afla în mașină cu tatăl ei, când acesta a pierdut controlul și a intrat într-un stâlp. Fetița a ajuns la spital în stare gravă, iar medicii au fost nevoiți să-i inducă coma pentru a o trata.

Zoe Rain Bernstein

După o lună în care a stat la terapie intensivă, Zoe s-a trezit cu o schimbare dramatică de personalitate și tulburări de comportament. Fetița a fost nevoită să învețe abilități de bază – cum să mînânce, să folosească toaleta sau să se spele pe dinți. Ea nu mai putea nici să vorbească.

„Persoanalitatea ei era total diferită de cea manifestată înaintea accidentului. A trebuit să luăm totul de la început”, a declarat Kelsie, mama lui Zoe.