O femeie din Franța a primit o factură telefonică de ordinul trilioanelor de euro, dar, în urma sesizărilor, compania de telefonie a admis că este vorba de o eroare, anulând ordinul de plată, informează BBC News online.
Solenne San Jose, o femeie din Pessac (Bordeaux), a fost șocată când a citit factura telefonică primită prin poștă. La rubrica „total de plată” scria: 11.721.000.000.000.000 euro.
Suma este de 6.000 de ori mai mare decât PIB-ul Franței.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.apropotv.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2Fmedia%2F7092%2F10199389%2F1-factura.jpg)
Factură
Femeia, care ceruse desființarea postului telefonic pentru că rămăsese fără loc de muncă, a fost șocată când a citit factura. „Aproape că am făcut atac de cord. Erau atât de multe zerouri încât nici nu mi-am dat seama cât era”, a spus ea.
Compania telefonică, Bouygues Telecom, anunțase inițial că nu putea face nimic pentru modificarea facturii și chiar pregătise un plan pentru achitarea acesteia în rate.
În final, compania a recunoscut că suma corectă era de 117,21 euro, factura fiind anulată. Eroarea probabil a intervenit la operațiunea de printare a facturii.