O irlandeză s-a chinuit jumătate de oră să parcheze! (Video)

De: Gabriela Voicu / 01.05.2013, 16:15
O irlandeză s-a chinuit jumătate de oră să parcheze! (Video)
Câțiva tineri din Belfast, Irlanda de Nord, s-au amuzat filmând o femeie care s-a chinuit jumătate de oră să efectueze o parcare laterală. Iată ce a ieșit!

E posibil ca cei mai mulți dintre noi să nu reușească din prima să parcheze lateral, însă a doua încercare este de cele mai multe ori un succes.

Cazul unei femei din Belfast, Irlanda de Nord, este foarte rar… Ea s-a chinuit jumătate de oră să parcheze lateral și, spre ghinionul ei, a fost filmată de un tânăr cu telefonul mobil, iar clipul a ajuns viral.

Filmat dintr-o casă de vizavi și vizualizat deja de milioane de ori, clipul i-a amuzat pe câțiva studenți care au privit „drama” femeii, au făcut comentarii amuzante și au intitulat filmul „Cea mai proastă tentativă din lume de a parca lateral”.

Showbiz.ro te trimite la EROS SHOW! Vrei și tu?

Ciaran Doherty, unul dintre tineri, a declarat pentru BBC News: „Unul din baieții din casă se uita pe fereastră și a văzut-o pe femeie parcând. În următoarea secundă eram toți la fereastră. Ne-am uitat timp de 15 minute până să începem să filmăm”.