O reclamă cu Smiley și Pavel Bartoș, interzisă la TV

De: Carmen Ulian / 30.04.2014, 15:15
O reclamă cu Smiley și Pavel Bartoș, interzisă la TV
Un spot publicitar al Romtelecom, în care Smiley și Pavel Bartoș merg pe un tren aflat în mișcare, a fost interzis printr-o decizie luată de CNA.

Consiliul a fost informat că ar fi crescut numărul copiilor care s-au electrocutat, încercând să imite imaginile din acest clip.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a primit, luni, o adresă de la Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență, semnată de secretarul de stat Raed Arafat.

În ultimele două-trei săptămâni, sistemul național de intervenții în situații de urgență s-a confruntat cu o creștere neobișnuită a numărului de cazuri grave de copii sau adolescenți electrocutați ca urmare a faptului că s-au urcat pe garniturile de tren aflate sub liniile de alimentare cu înaltă tensiune” spune Raed Arafat.

În pofida eforturilor care au inclus resurse umane și logistice semnificative (inclusiv transportul de urgență cu aeronave specializate), am consemnat inclusiv decese, iar celelalte cazuri rămân traumatizate sau chiar mutilate pe viață. Una dintre ipotezele care ar putea să explice acest fenomen îngrijorător este o posibilă influență a unui clip publicitar realizat pentru o companie de telefonie mobilă (Romtelecom Cosmote), în care două personaje care beneficiază de foarte multă simpatie în rândul copiilor și adolescenților, Smiley și Pavel Bartoș, realizează o serie de exhibiții acrobatice urcați pe un tren în mișcare„, se mai spune în adresa primită de CNA de la secretarul de stat Raed Arafat.