O tânără, care a strecurat alcool la un eveniment, a fost surprinsă de camerele de televiziune (VIDEO)

De: Alex Manole / 30.05.2022, 11:18

O tânără a găsit o modalitate inedită prin care a strecurat alcool la un eveniment sportiv. Ea se afla în tribună la niște curse de cai când a fost surprinsă de o cameră de televiziune în timp ce consuma lichidul adus de acasă.

Tânăra a ascuns alcoolul într-o sticlă în formă de binoclu. Momentul când a băut a fost transmis, din nefericire pentru ea, în direct de un post de televiziune care acoperea evenimentul.

Clipul video cu incidentul a devenit viral și a fost publicat pe rețele de socializare.

La cursele hipice, consumul de alcool nu este interzis, însă spectatorii nu au voie să vină, de obicei, cu băuturi de acasă. Ei sunt obligați să le cumpere de la fața locului, iar prețurile sunt, de obicei, mari.

Citește și: Modul în care o femeie s-a răzbunat pe soțul leneș: „Privilegiul” la care nu mai are acces…

Sticle în formă de binoclu se găsesc pe internet la prețul de aproximativ 20 de dolari. Acestea au, de obicei, două compartimente diferite, în care pot fi turnate tipuri diferite de alcool sau alte băuturi. Un model vândut pe AliExpress vine și cu o mică pâlnie la pachet.

Sticlă în formă de binoclu.

Există și alte modalități interesante de a strecura alcool la evenimente. Pe Amazon sunt disponibile poșete care includ rezervoare ascunse pentru băuturi.