Oamenii singuri sunt mai expusi la boli cardiace

Apropo.ro / 14.07.2006, 11:58
Oamenii singuri sunt mai expusi la boli cardiace
Oamenii care traiesc singuri risca de doua ori mai mult sa sufere de o boala cardiaca comparativ cu cei care traiesc împreuna cu un partener, este concluzia unui studiu aparut joi la Londra, transmite Reuters. Doctorii au descoperit ca riscul este și mai mare în cazul persoanelor în

Oamenii care traiesc singuri risca de doua ori mai mult sa sufere de o boala cardiaca comparativ cu cei care traiesc împreuna cu un partener, este concluzia unui studiu aparut joi la Londra, transmite Reuters.

Doctorii au descoperit ca riscul este și mai mare în cazul persoanelor în vârsta.

La studiu au participat 138.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 69 de ani.

„Nu este clar de ce riscurile sunt mai mari în cazul persoanelor singure”, a declarat Kirsten Nielsen, profesor la Spitalul universitar Aarhus Sygehus, Danemarca, care a publicat studiul în Journal of Epidemiology and Community Health.

Nielsen este de parere ca riscurile sunt legate de factori asociați cu traiul de celibatar, precum fumatul, obezitatea, niveluri mari ale colesterolului, mai puține vizite la medicii de familie și lipsa unui sprijin din partea familiei.

„Vârsta este, bineînțeles, un factor iar când acesta se combina cu ceilalți factori asociați traiului de celibatar, riscurile sunt foarte mari”, a indicat Nielsen.

Circa 66% dintre barbații care au participat la acest studiu, cu vârste de peste 50 de ani, care traiau singuri, au fost diagnosticați cu angina pectorala sau au suferit infarcturi între 2000 și 2002, același lucru întâmplându-se cu 33% dintre femeile care au participat la acest studiu, aparținând aceleiași grupe de vârsta.

Cea mai mica incidența a bolilor cardiace a fost descoperita printre persoanele care traiau împreuna cu un partener, care aveau un nivel al educației ridicat și o slujba.

Mediafax