Oana Cuzino – Cu toată dragostea, pentru natură şi animale

-Ce ţi-ai învăţat fetiţa din primii ani ai copilăriei referitor la respectul pentru natură?
Cînd le comunicăm copiilor noştri adevărul despre problemele grave apărute la acest nivel, cel mai important este să înţeleagă că prin grijă şi conştientizare încă putem să facem minuni. Eu şi fetiţa mea folosim hîrtiile de scris şi desenat pe ambele feţe, nu aruncăm gunoaie în natură şi le separăm. M-am bucurat enorm să văd că şi grădiniţa le cultivă prichindeilor această precauţie. De exemplu, nu au voie să folosească pentru ştergerea mînuţelor mai mult de un şerveţel şi ei sînt fericiţi să creadă că, făcînd eco­no­mie, salvează un copăcel. Sper să fie aşa!

– Tu i-ai transmis fiicei tale dragostea şi respec­tul faţă de animale?
Răspunsul corect ar fi: poate. Ea oricum e îndrăgostită de animăluţe. Dar contactul copiilor cu animalele este un exer­ciţiu benefic, înseamnă dragoste şi ataşament ne­con­diţionat, responsabilitate, parteneri de joacă nemai­po­me­-niţi, cu multă energie şi imaginaţie. Cred că un copil care creşte avînd animale în jur este mai echilibrat, mai comu­ni­cativ, ştie să se relaxeze uşor, prin mijloace simple. De alt­fel, nu numai la copii se practică psihoterapia cu animale, ci, mai nou, la bătrînii foarte deprimaţi. Se folosesc pui de animale care prin drăgălăşenia lor reuşesc să readucă zîm­be­te şi bucurie.

Şi în revista noastră, “Ce se întîmplă, doc­tore?”, am vorbit de psihoterapia asistată de cai şi chiar la baza unde noi practicăm echitaţia vine regulat o familie cu un copil autist care se pare că are rezultate bune. Anima­lele ne curăţă de toate “impurităţile” generate de o zi de ac­tivitate şi trafic în Bucureşti. Vii acasă sau la clubul de echi­taţie şi găseşti linişte, calm, dorinţă de joacă.

– Cînd mergi cu fetiţa ta într-un pet shop, ce vrea ea să-şi cumpere?
În primul rînd, lucruri utile pentru sănătatea şi confortul ani­măluţelor pe care deja le avem: vitamine, oase speciale pen­tru dinţii căţeluşilor, perii şi balsam pentru coama călu­ţu­lui. Am trecut, slavă Domnului, de etapa în care şi-ar fi do­rit să ia acasă toate animăluţele de vînzare şi este sigură că pentru fiecare se va găsi un stăpîn bun, pentru că acolo vin doar adevăraţii iubitori de animale.

Despre un ponei pofticios

– Fetiţa ta a primit de curînd un ponei. Unde o să-l ţineţi?
Poneiul este de fapt o “poneiţă” cuminte şi frumoasă, de 5 ani, rasa Welsh, şi se numeşte Apple. Este foarte pof­ti­cioa­să şi adoră merele şi morcovii. O ţinem la o fermă de cai foarte aproape de casă, astfel încît Naomi o vizitează în fiecare zi şi o şi încalecă foarte uşor dacă are chef de echi­taţie.

– E acelaşi ponei pe care a învăţat să călă­rea­scă?
Nu, a învăţat pe un ponei mult mai mic de statură, Sabrina, care arată ca o jucărie (este rasa Shetland). Acum, doar o vizităm şi îi dăm bomboane speciale de cai. Fiica mea a că­lă­rit mereu cînd am stat în Israel, prima oară cînd era miti­ti­că, avea doar doi ani, apoi s-a ţinut de echi­taţie în Statele Unite. În România, a reînceput serios acest sport de jumă­tate de an.

Peste tot, cu un cîine în geantă

– Şi tu ai de ceva vreme un căţeluş pe care îl plimbi peste tot. Nu ţi-e greu?
Am primit căţeluşul de la soţul meu, iar fetiţa mea l-a bo­te­zat: se numeşte Dinghi Linghi. Îl car cu mine, pentru că di­mineaţa o ducem amîndoi la grădiniţă pe Naomi, apoi ră­mîne cu mine peste zi. Noroc că este mic, încape într-o geantă şi nu e prea mofturos. De dragul plimbării, suportă spaţiul strîmt, are parte şi de mîngîieri, în special de la fetele de la machiaj din PRO TV.

– I-ai făcut deja o garderobă căţeluşului?
Da, am fost nevoită pentru că el este un cîine foarte fri­gu­ros, cu puţină blăniţă. O prietenă bună de-a mea, Month, a adus din California cîteva piese vestimentare extrem de simpatice, care-i vin bine şi aşa poate şi el să socializeze iar­na cu căţeii noştri care locuiesc în curte. Se înţelege minu­nat cu fetiţa mea, dar febleţea ei rămîne Hugo, un uriaş cio­bănesc de Berna.

– De ce vrea fetiţa ta să devină veterinar?
Prima oară am aflat despre acest vis cînd i l-a împărtăşit lui Moş Crăciun, în cadrul serbării de iarnă. Avea 4 ani pe atunci. Naomi are o fire bună şi generoasă, astfel încît o atrage puterea şi capacitatea de a face bine, de a vindeca. Însă a ajuns singură la concluzia că, pentru a dobîndi această capacitate, ai nevoie de pregătire, cunoştinţe, studiu.

Pe de altă parte, vede avantajele de a relaţiona cu foarte multe animăluţe, de toate rasele, şi, deocamdată, acesta este jocul ei preferat. În acest joc, avem adevărate oraşe populate cu tot soiul de animăluţe, cabinet medical, unde le evaluăm, le cîntărim şi chiar le radiografiem!

– Tu la ce vîrstă ai avut prima oară grijă de un animăluţ?
Pe la 7-8 ani, am luat în grijă doi puişori, unul de iepure, al­tul de găină, pe care i-am împrietenit şi i-am îngrijit. Cei doi au devenit o mîndreţe de cocoş şi o uriaşă iepuroaică, care locuiau în aceeaşi cuşcă spaţioasă. Iepuroaica şi-a păstrat spiritul matern şi, ulterior, l-a îngrijit toată viaţa pe cocoş, spălîndu-l cu limbuţa pe pene în fiecare zi şi cocoloşindu-l tot timpul!

Ce se întîmplă, doctore? – luni – duminică, 08.15, PRO TV