Oana Cuzino: “Iubiţi sănătatea, că-i mai bună decît toate!”

Apropo.ro / 20.10.2008, 00:00
Oana Cuzino: “Iubiţi sănătatea, că-i mai bună decît toate!”
Din 25 octombrie, debutează emisiunea de weekend “Ce se întîmplă, doctore?”. Oana Cuzino îşi propune să întoarcă pe toate feţele preocupările românilor pentru o viaţă sănătoasă, să prezinte cele mai noi metode de relaxare, dar şi subiecte tabu din medicină, sexologie sau psihosociologie.

"În fiecare sîmbătă, pornim de la lucruri simple de care ne lovim zilnic şi încercăm să găsim soluţii accesibile problemelor diverse, cum ar fi dietele, programele de sport, interpretarea medicală a viselor, metodele de reîntinerire, creşterea copiilor sau vom vorbi despre cum să avem o viaţă sexuală satisfăcătoare”, ne promite moderatoarea Oana Cuzino.

“Vom atrage atenţia oamenilor şi asupra pericolelor care ne pîndesc într-o societate de consum, în care do­mină o mentalitate comercială care oferă confort de moment şi satisfa­cerea plăcerii gustului, dar ia mai puţin în consideraţie sănătatea pe termen lung”. În acest nou sezon al emisiunii “Ce se întîmplă, doctore?” de weekend, Oana încurajează în continuare trendurile, dar vrea de asemenea să ne demonstreze că… nu tot ce zboară se mănîncă. Cu alte cuvinte, pe piaţă există multe promisiuni nerealiste, care sînt de-a dreptul periculoase.

O săptămînă plină de sănătate

Cum va completa noua emisiune ştirile medicale pe care le vedem dimineaţa, de luni pînă duminică, la “Ce se întîmplă, doctore?”. “În pastila de dimineaţă, totul este din dorinţa de a oferi rapid so­luţii, informaţii privind diagnosti­cul unor afecţiuni şi trata­mentul lor. În emisiunea de weekend, avem timp să dezbatem pe larg subiectele, culegînd cît mai multe opinii ale spe­cialiştilor”, ne lămureşte Oana Cuzino.

Aceasta e convinsă că, de cînd reali­zează “Ce se întîmplă, doctore?” la PRO TV, atitudinea românilor în privinţa unui trai sănătos s-a schim­bat radical. “Oamenii acordă mai multă importanţă hranei, mişcării decît o făceau cu cinci ani în urmă, atunci cînd a debutat emi­siunea, şi cred că progresele sînt uimitoare. Oamenii şi-au dat seama ce cîştig imens reprezintă un stil de viaţă să­nătos, că beneficiile sînt pe mai multe planuri, de la respectul de sine pînă la energia de zi cu zi, de la obţinerea unor succese în plan personal pînă la cele profesionale, spirituale sau chiar financiare”.

Imagini perfecte din reviste?

Dacă şi-ar permite să dea un sfat, Oana Cuzino ar răspunde prompt: “Să iubiţi sănătatea, căci e mai bună decît toate!”. “Chiar dacă noi pre­zentăm soluţii care stau la dispoziţia tuturor pentru a se simţi mai bine în propria piele, pentru a deveni mai frumoşi, este bine ca nimeni să nu îşi neglijeze sănătatea. A avea modele perfecte din reviste poate fi şi sănătos, dacă aşteptările sînt realiste. Să nu uităm că unele vedete-model arată perfect nu neapărat prin mijloace sănătoase, ci graţie unor intervenţii chirurgicale invazive, ori urmează terapii contro­versate de tipul celor hormonale. Aşa că nu trebuie neapărat să arăţi ca actriţa sau manechinul preferat, dar trebuie să faci puţin sport, să te hrăneşti bine, să ai grijă de tenul tău, de părul tău, să te îmbraci potrivit personalităţii tale, de fapt, să te simţi cît mai bine în pielea ta”, crede prezentatoarea.

Fiica ei vrea să devină veterinar

Fiica ei este deja adepta trendului verde, adică are grijă să consume cît mai puţină hîrtie în casă sau la şcoală, ca să salveze copacii. “A înţeles cît de grav este că dispar pădurile, că este afectat întreg ecosistemul – în special anima­lele, pe care le adoră. Şi vrea să devină medic veterinar”.

Adeptă clear food

Oana este realizator la PRO TV, director editorial al revistei “Ce se întîmplă, doctore?” şi o mămică responsabilă. Cum face ea să aibă timp pentru toate activităţile şi să adopte simultan un stil de viaţă sănătos? “Am optat pentru – hrană curată, supusă cît mai puţin agresiunii ter­mice, conservan­ţilor”. Şi fetiţa ei, Noemi, este educată să consume fructe, să bea ceai şi să facă sport în aer liber. Noemi ia cursuri de echitaţie, balet şi înoată mult.

Ce se întîmplă, doctore? sîmbătă, 10.00, PRO TV