Oana Niculescu Mizil își dorește un copil cu Vanghelie

Apropo.ro / 11.04.2012, 13:00
Oana Niculescu Mizil își dorește un copil cu Vanghelie
Oana Niculescu Mizil vrea să-i devină soție cu acte în regulă lui Marian Vanghelie, dar ar vrea să aibă și copii împreună. Însă, ce părere are primarul sectorului 5?

Oana Niculescu Mizil și Marian Vanghelie se iubesc mai mult ca niciodată. Spre sfârșitul anului trecut cei doi și-au recunoscut povestea de dragoste pe care o trăiesc, deși fiecare era căsătorit.

În emisiunea Happy Hour, Oana Niculescu a dezvăluit momentul în care primarul „care este” i-a spus primul „te iubesc”!

Oana Niculescu Mizil si Vanghelie

„Ne știm din iunie, dar relația propriu-zis a început în octombrie. Când a zis prima dată că mă iubește? În seara revelionului„, a declarat Oana.

Iubita lui Marian Vanghelie a mai mărturisit că își dorește să întemeieze o familie alături de acesta și ar dori să îi facă și un copil.

„Mă simt ca o ștrengăriță, ca o școlăriță, trăim o a doua tinerețe. Îmi doresc să am o familie și copii, aș vrea foarte mult să rămân însărcinată. Încă nu sunt, dar mi-aș dori să fiu”, a mai spus Mizil.

Marian Vanghelie nu i-a oferit până acum inelul de logodnă Oanei, dar va veni și acel moment. „Urmează ca el să vină să mă ceară. Până acum nu a făcut-o decât din priviri”, a mai spus Oana Niculescu.