Oana Tache, la primele lecţii de echitaţie

De: Nicoleta Nicolae / 25.03.2014, 07:00
 Oana Tache, la primele lecţii de echitaţie
VJ-iţa Oana Tache a plecat week-endul trecut din Bucureşti şi s-a refugiat în inima Transilvaniei pentru prima ei întâlnire cu Dracula în Cetatea Sighisoarei, dar şi cu prima lecţie de călărie.

„A fost un adevărat maraton, dar a meritat. Sibiul este oraşul meu preferat pentru că îşi păstreaza aroma vintage, romantică; Salina de la Turda este incredibilă, este un oraş underground cu nenumărate posibilităţi de agrement şi relaxare- de la sală de concerte până la terenul de mini-golf şi posibilitatea de a te plimba cu barca; iar Sighişoara m-a primit pentru prima oară (pentru că nu mai fusesem) cu o atmosferă de basm pe care nu o voi uita curând.”, povesteşte Oana, care a cunoscut-o şi pe Delphi la Domeniul Danes şi s-a îndrăgostit la prima vedere, chiar înainte de prima ei lecţie de echitaţie.

“E interesant că ne chinuim atât să ne programăm concediile în străinătate şi uităm cât de frumoasă e România… Aşa că nu mai staţi pe gânduri şi îndrăzniţi să renuntaţi la prejudecăţi!”, ne-a spus Oana.