Oferta de 1,2 milioane de euro plus TVA pentru Sepsi

Apropo.ro / 08.01.2008, 10:28
Oferta de 1,2 milioane de euro plus TVA pentru Sepsi
Marian Iancu spune ca a inaintat o oferta de 1,2 milioane de euro plus TVA gruparii Gloria Bistrita pentru fundasul stanga Lazslo Sepsi

Presedintele clubului Poli Stiinta Timisoara, Marian Iancu, a declarat ca a inaintat o oferta de 1,2 milioane de euro plus TVA gruparii Gloria Bistrita pentru fundasul stanga Lazslo Sepsi.

"La capitolul veniri, pe langa cei doi slovaci, asteptam pana la sfarsitul saptamanii raspunsul lui Contra. Pentru postul de fundas stanga am facut o oferta Gloriei Bistrita de 1,2 milioane de euro plus TVA pentru Sepsi si mai monitorizam un mijlocas ofensiv de 19 ani extracomunitar. Asteptam raspunsul Stelei pentru Badoi, reprezentand procentul de 30 la suta dintr-un eventual transfer in afara al lui Emeghara", a spus Iancu. Oficialul clubului banatean cere Consiliilor Judetean si Local sa devina actionari ai clubului, aportul lor urmand sa fie stadionul Dan Paltinisanu, respectiv baza de antrenament.

"In cazul in care nu voi reusi asocierea cu Consiliul Local si cu cel Judetean pana la data de 30 ianuarie, imi voi da demisia de la conducerea clubului, iar finantarea clubului va fi blocata. Il voi propune pe Chivorchian pentru a prelua sefia clubului si vom vinde mai multi jucatori pentru a supravietui. Noi nu dorim sa plecam, dar sunt necesare 60 de milioane de euro pentru construirea unui alt stadion, care va fi in proprietatea clubului. Daca cei doi vor veni cu capital, Consiliul Judetean, si cu baza de antrenamente, Consiliul Local, noi vom majora capitalul cu echivalentul patrimoniului", a completat Iancu, care a mentionat ca in cazul in care va pleca de la Poli nu va mai investi in niciun alt club din Romania, nefiind interesat de sponsorizarea gruparii Rapid.