Oficialii Universitatii Craiova îi acuza pe cei de la Vaslui

Apropo.ro / 03.12.2006, 12:16
Oficialii Universitatii Craiova îi acuza pe cei de la Vaslui
Oficialii si jucatorii echipei Universitatea Craiova sustin ca nu craiovenii au fost cei care au provocat pagube în vestiarul oaspetilor la finalul meciului din deplasare cu FC Vaslui, scor 3-3, disputat, sâmbata, în etapa a XVIII-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oficialii si jucatorii echipei Universitatea Craiova sustin ca nu craiovenii au fost cei care au provocat pagube în vestiarul oaspetilor la finalul meciului din deplasare cu FC Vaslui, scor 3-3, disputat, sâmbata, în etapa a XVIII-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Portarul echipei Universitatea Craiova, Mircea Bornescu, a declarat, la câteva ore dupa încheierea meciului, ca la finalul partidei cei de la Vaslui, în frunte cu presedintele gruparii (n.r. – Octavian Petrei), au venit la vestiarul craiovenilor, pentru a-i agresa. „Usa (n.r. – de la vestiar) nu era sparta, însa, la final, ei au venit sa ne bata, în frunte cu presedintele clubului, iar noi ne-am aparat. Atunci au intervenit si jandarmii. Singurul lucru pe care noi l-am spart a fost un geam, în momentul în care un coleg a dat cu gheata în el când a fost la dus”, a spus Bornescu.

La rândul sau, directorul executiv al gruparii craiovene, Ovidiu Costesin, a declarat ca cei de la Vaslui au fost cei care au devastat vestiarul oaspetilor, dupa plecarea jucatorilor craioveni, pentru a crea astfel „o diversiune comunista”. „Când am intrat eu la vestiar era sparta doar usa dinspre toaleta. Cei de la Vaslui au intrat si au devastat vestiarul, sa distraga atentia. Este un fel de diversiune comunista, pentru a atrage atentia de la adevarata problema care a fost arbitrajul”, a spus Costesin.

Oficialul craiovean a acuzat în termeni duri arbitrajul lui Marian Salomir, care a condus la centru meciul FC Vaslui – Universitatea Craiova. „Este rusinos ca pot exista în Liga I astfel de arbitraje. De când sunt eu în fotbal, nu am vazut un asemenea arbitraj. Daca la partida de la Arad, am spus despre Sandu Viorel ca nu se pricepe, nu pot sa spun acelasi lucru despre Marian Salomir. Nu-mi vine în minte decât declaratia lui Marius Stan, de la Otelul Galati, care a spus ca «cei de la Vaslui ar trebui sa-si faca o liga separata, sa joace singuri». Si ca circul sa fie complet, am auzit ca cei de la Vaslui au acuzat arbitrajul”, a afirmat Costesin.

Directorul sportiv al FC Vaslui, Catalin Popa, a declarat, sâmbata, la finalul meciului cu Universitatea Craiova, ca jucatorii craioveni au devastat vestiarul oaspetilor, ei spargând o usa si distrugând mai multe obiecte de mobilier. Oficialii gruparii vasluiene au anuntat ca vor înainta un memoriu catre Liga Profesionista de Fotbal (LPF) pentru a se lua masurile ce se impun într-o astfel de situatie.

Echipa Universitatea Craiova a plecat dupa meci la Iasi, de unde trebuia sa faca deplasarea la Craiova cu avionul, însa plecarea a fost amânata pentru duminica, din cauza cetii.

Mediafax