Olanda: De ieri, canabis doar pe card

De: Marian Andrei / 02.05.2012, 09:49
Olanda: De ieri, canabis doar pe card
Începând de ieri, în sudul Olandei a fost introdus"cardul canabis", pe baza caruia se poate consuma canabis, măsură care nemulțumește proprietarii de cafenele.

Proprietarii cafenelelor, cum ar fi cei din  Maastricht, în apropiere de frontiera belgiană și germană, unde 1,4 milioane de turiști vin să se aprovizioneze în fiecare an cu canabis, se opun „cardului canabis”, temându-se de pierderea profitului și de necesitatea de a face disponibilizări în rândul personalului, astfel că au anunțat că vor sfida noua legislație.

Autoritățile municipale au declarat, la rândul lor, că sunt pregătite să impună respectarea măsurii și să aplice sancțiuni dacă va fi nevoie, în special ordonând închiderea temporară a localurilor.

„Cardul canabis” trebuie aplicat începând de marți în provinciile din sudul Olandei (Noua Zeelandă, Brabantul de Nord și Limburg), iar din 2013 în restul țării.

Cele 670 de cafenele olandeze urmează să devină „cluburi cu circuit închis”, numărând maxim 2.000 de membri, cu domiciliul în Olanda și cu vârste peste 18 ani.