Olanda: Noi restrictii pentru vanzarea de marijuana

Apropo.ro / 07.10.2011, 12:23
Olanda: Noi restrictii pentru vanzarea de marijuana
Seria de reglementari si restrictii dure cu care se confrunta "coffee shop"-urile olandeze va fi suplimentata ca inca o masura.

Guvernul olandez a decis ca marijuana care se vinde in prezent in asa numitele „coffee shops” sa fie clasata in aceeasi categorie cu heroina si cocaina. Masura se va aplica canabisului cu un nivel ridicat de tetrahidrocanabinol (THC), substanta activa principala din canabis, si se asteapta ca nivelul sa fie stabilit la 15 procente.

Decizia va reprezenta o lovitura puternica pentru cafenelele olandeze, deoarece aproximativ 80% din marijuana comercializata are un continut de THC cuprins intre 15 si 18%.

Printre masurile luate de guvernul olandez se numara inchiderea cafenelelor din apropierea scolilor. Mai mult, autoritatile doresc stoparea turismul pentru consum de droguri, intentionand sa restrictioneze vanzarea doar catre persoanele care detin un „permis” pentru consumul de marijuana.