ONU vede o crestere de 1,8% a economiei mondiale

Apropo.ro / 28.04.2002, 17:14
ONU vede o crestere de 1,8% a economiei mondiale
Economia mondiala ar putea avansa, in acest an, cu 1,8%, pentru ca, in 2003, Produsul Intern Brut mondial sa inregistreze o crestere preconizata la 3,2%, se arata in cel mai recent raport al Departamentului pentru probleme economice si sociale al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) privind

Economia mondiala ar putea avansa, in acest an, cu 1,8%, pentru ca, in 2003, Produsul Intern Brut mondial sa inregistreze o crestere preconizata la 3,2%, se arata in cel mai recent raport al Departamentului pentru probleme economice si sociale al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) privind perspectivele economiei globale.

Aceste cifre reprezinta o revizuire a prognozei prezentate in ianuarie, cAnd expertii organizatiei indicau o rata de crestere de 1,5% a economiei globale in acest an.

Factorii care au stat la baza modificarii acestor previziuni sunt, potrivit studiului, ritmul peste asteptari al procesului de redresare a economiei mondiale dupa „declinul general” de anul trecut, in contexul diminuarii ratelor dobAnzilor, a cheltuielilor masive realizate de guverne, dar si al reducerii preturilor din sectorul energetic.

Cu toate acestea, raportul ONU semnaleaza prezenta unor factori de risc, cel mai important dintre acestia fiind reprezentat de eventualitatea agravarii crizei din Orientul Mijlociu, ceea ce ar avea ca efect majorarea pretului la petrol.

Un alt element negativ pentru evolutia economiei mondiale este un posibil colaps financiar in Japonia. Referitor la comertul mondial, considerat motorul de crestere al unui mare numar de state in curs de dezvoltare, raportul ONU anticipeaza intensificarea acestuia cu numai 2,2% in acest an. Perspectivele privind comertul mondial reflecta incetinirea ritmului de crestere a exporturilor efectuate de cele mai multe tari din Asia si America Latina, afectate in mare masura de deteriorarea mediului economic de anul trecut.

In ceea ce priveste economia americana, ONU semnaleaza o redresare „surprinzator de rapida” dupa atentatele teroriste din 11 septembrie. Pentru anul in curs, ONU anticipeaza o crestere de 1,4% a economiilor din Uniunea Europeana, urmAnd ca in 2003 acestea sa cunoasca un avans estimat la 2,7%. In cazul statelor din Europa Centrala si de Est, majorarea PIB este preconizata la 3,5%.

O revenire la crestere a economiei nipone nu va fi posibila in acest an, prevazAndu-se un declin al PIB-ului Japoniei de 1,1% in anul curent. Anul viitor, economia japoneza ar putea insa avansa cu 1,7%.

Evolutia economica a Chinei va fi, pe de alta parte, extrem de solida, urmAnd ca dupa o rata de crestere de 7,3%, inregistrata in 2001, in acest an sa aiba loc o majorare de 7,8%, stimulata fiind de aderarea la Organizatia Mondiala a Comertului si de lansarea pregatirilor pentru Jocurile Olimpice din anul 2008, a caror gazda va fi statul asiatic.

Economiile din America Centrala vor fi, pe ansamblu, incurajate de redresarea pietei americane, perspective pozitive fiind prevazute, in acest an, si in cazul Braziliei, in vreme ce economia argentiniana si cea venezueleana vor ramAne in umbra recentelor evenimente din aceste tari.

Mediafax

Tags: