Oprah Winfrey îşi dezvăluie viaţa într-un film

Apropo.ro / 13.07.2010, 13:31
Oprah Winfrey îşi dezvăluie viaţa într-un film
Un lungmetraj despre viaţa celebrei realizatoare de televiziune va fi produs în studiourile de la Hollywood, pe baza unui roman biografic controversat scris de Kitty Kelly.

Cineastul Larry A. Thompson a anunţat că a achiziţionat
drepturile de ecranizare a controversatei cărţi „Oprah: A
Biography”, scrisă de Kitty Kelly. Cineastul a declarat cu această
ocazie că alegerea actriţei potrivite pentru a o interpreta pe
Oprah Winfrey reprezintă o mare provocare.

La începutul acestui an, Oprah Winfrey a criticat în termeni duri
volumul biografic al autoarei Kitty Kelly, calificându-l drept „o
aşa zisă biografie”.

În acest volum se afirmă că Oprah Winfrey ar fi consumat droguri în
tinereţe şi ar fi „cosmetizat” o serie de informaţii despre mediul
în care a copilărit, marcat de sărăcie.