Ora de iarnă 2014. Când dăm ceasurile înapoi

De: Carmen Ulian / 25.10.2014, 19:09
Ora de iarnă 2014. Când dăm ceasurile înapoi
În noaptea de 25 spre 26 octombrie se face trecerea la ora de iarnă, iar ceasurile se dau înapoi cu o oră.

În ultima duminică din luna noiembrie, mai precis în noaptea de 25 spre 26 noiembrie, se face trecerea la ora de iarnă. Acest lucru înseamnă că ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, adică ora 04.00 va deveni ora 03.00. Ziua de duminică va avea astfel 25 de ore.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 și prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, și 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979.

Ora de iarnă este ora oficială a oricărui stat de pe glob, ora de vară fiind cea vinovată pentru „dereglarea” ceasurilor, e drept, pentru un scop nobil, acela de a economisi energia electrica necesară pentru iluminatul public și privat prin folosirea eficientă a luminii Soarelui pentru activitatile curente. Astfel, când trecem la ora de iarnă revenim practic la ora oficială.