Pacemaker

Apropo.ro / 30.03.2005, 16:34
Pacemaker
Prima generatie a fost o surpriza pentru toata lumea, care era obisnuita cu conservatorismul celor de la Mercedes. Asa se explica, poate, si o parte a succesului pe care l-a avut SLK: era un Mercedes care nu te mai arunca in "vitrina" celor ce conduceau doar pentru a le putea fi admirata

Prima generatie a fost o surpriza pentru toata lumea, care era obisnuita cu conservatorismul celor de la Mercedes. Asa se explica, poate, si o parte a succesului pe care l-a avut SLK: era un Mercedes care nu te mai arunca in „vitrina” celor ce conduceau doar pentru a le putea fi admirata steaua de pe capota.

A doua generatie a venit firesc, dupa o „cariera” a primului model de peste 300.000 de exemplare vandute. Baby SLR, asa am putea sa ii spunem noului SLK 55 AMG, si asta fara sa comitem o eroare. Performantele motorului V8 de 5,5 litri, care, se pare, este un leitmotiv in garajele AMG, sunt modeste in comparatie cu ce ofera acelasi propulsor pe SL. Totusi, 360 CP si 510 Nm sunt mai mult decat suficienti pentru a putea privi in ochi concurenta. Designul exterior este o interpretare a liniilor McLaren-ului SLR si a SL – aceeasi parte frontala inspirata din designul sagetilor argintii, stopuri spate care imbraca si partile laterale ale masinii.

Desi cei de la Mercedes ar putea fi acuzati de monotonie si de lipsa de inspiratie, noul SLK 55 AMG arata al naibii de bine. Iar daca mai spunem ca in 22 de secunde se poate transforma dintr-un coupe seducator intr-un roadster superb si invers, lucrurile se complica definitiv in defavoarea noastra, in cazul in care nu ne permitem achizitionarea ei.

Prin urmare, Mercedes propune singurul roadster de pe piata animat de un V8. Pentru 63.974 de euro, puteti beneficia de suspensie sport, scaune sport, kit aerodinamic, volan multifunctional si jante de 18 inci, toate AMG. Sistemul de franare beneficiaza de discuri ventilate perforate composite. Mercedes a mai venit cu o inovatie, Thermatic – un sistem care dirijeaza curenti de aer cald spre gatul soferului si pasagerului, ca sa faca utilizabil SLK-ul si-n zilele insorite de ianuarie.

Pentru a fi mai bine remarcat, SLK-ul a sporit in dimensiuni, adaugandu-si 72 de milimetri in lungime si 56 in latime. El spune ca astfel ii va putea multumi mai bine proprietarului ca l-a ales.

Revenind la conceptul de roadster, trebuie sa spunem ceva si despre placerea de a pilota acest nou produs al inginerilor de la Mercedes. Cei 360 CP si 510 Nm au grija ca masina sa accelereze de la 0 la 100 km/h in 4,9 secunde si sa atinga o viteza maxima de 250 km/h (limitata electronic).

Ce mai are SLK 55 AMG? Pai, in fisa tehnica mai scrie 7G-TRONIC, dar nu va ganditi la acceleratii gravitationale de 7G, chiar daca cele sapte trepte ale cutiei de viteze s-ar putea sa creeze senzatii similare. Pentru a intelege mai bine ce inseamna SLK 55 AMG, fiti atenti in acest an la Formula 1, unde va fi mereu in pole position.

ProMotor

Tags: