Parisul a fost cel mai vizitat oraș european în 2012

De: Marian Andrei / 05.09.2012, 09:54
Parisul a fost cel mai vizitat oraș european în 2012
Capitala Franței a fost cel mai vizitat oraș din Europa în prima jumătate a anului 2012, potrivit unui raport întocmit de Aeroport de Paris (ADP), compania care operează pe cele două aeroporturi internaționale pariziene - Roissy Charles de Gaulle și Orly.

În primele șase luni ale acestui an, cele două aeroporturi au fost tranzitate de 42,8 milioane de turiști, se precizează în raport, informează luxuo.com.

Din punct de vedere al numărului de pasageri, pe locul al doilea s-a situat aeroportul Heathrow din Londra, cu 42 de milioane de călători, în timp ce locul al treilea i-a revenit orașului Frankfurt, al cărui aeroport a înregistrat un număr de 27 de milioane de turiști.

La distanță mică, pe locurile al patrulea și al cincilea, sunt aeroporturile din Amsterdam și Madrid (Barajas), cu câte 24, respectiv 22 de milioane de călători.

Printre locurile intens frecventate de turiștii parizieni se numără Turnul Eiffel, Catedrala Notre Dame, Muzeul Luvru, Bulevardul Champs Elysees, dar și celebrele cafenele de pe malul Senei.

Tags: