Paul McCartney își povestește viața prin versurile pe care le-a compus, într-un volum de memorii

De: Ana Obretin / 25.02.2021, 12:18
Paul McCartney își povestește viața prin versurile pe care le-a compus, într-un volum de memorii

Sir Paul McCartney va lansa volumul „The Lyrics: 1956 to the present”, care va spune povestea vieții sale prin intermediul versurilor pe care le-a scris de-a lungul anilor.

Legenda Beatles își va prezenta viața și cariera în viitoarea carte prin intermediul a 154 de melodii scrise în diferite etape, de la versuri compuse pe când era foarte tânăr la cele din timpul petrecut în The Beatles și apoi cariera solo.

Într-o declarație despre carte, McCartney a spus: „Mai des decât pot număra, am fost întrebat dacă aș scrie o autobiografie, dar nu am găsit niciodată momentul potrivit. Singurul lucru pe care am reușit întotdeauna să-l fac, fie acasă, fie pe drum, este să scriu piese noi. Știu că unora, când ajung la o anumită vârstă, le place să apeleze la un jurnal pentru a-și aminti evenimentele de zi cu zi din trecut, dar nu am astfel de caiete. Ceea ce am sunt melodiile mele, sute dintre ele, despre care am învățat că au același scop. Și aceste melodii se întind pe întreaga mea viață”.

Cântecele prezentate în volum vor fi ordonate alfabetic mai degrabă decât cronologic

Cartea lui McCartney va descrie, de asemenea, circumstanțele în care au fost scrise cântecele, oamenii și locurile care le-au inspirat și ceea ce crede el despre ele în prezent, deoarece versurile vor fi însoțite de materiale inedite din arhiva personală a muzicianului, inclusiv desene, scrisori și fotografii.

„Sper că ceea ce am scris le va arăta oamenilor fapte despre melodiile mele și despre viața mea pe care nu le-au mai cunoscut până acum. Am încercat să spun ceva despre modul în care apare muzica și despre ce înseamnă pentru mine și sper că aceasta poate avea o semnificație și pentru alții”, a mai spus McCartney.

Volumul va fi lansat pe 2 noiembrie. 

Paul McCartney, în vârstă de 78 de ani, și-a lansat cel mai recent album, “McCartney III”, în decembrie 2020. Din 1970, de la despărțirea de trupa The Beatles – fondată cu John Lennon în anii 1960 -, muzicianul, premiat cu 18 Grammy, a lansat peste 25 de albume de studio.

CITEȘTE ȘI: Paul McCartney vorbește cu regretatul George Harrison prin intermediul unui copac  

O universitate britanică a înființat un master în istoria și influența trupei The Beatles 

Foto: Profimedia Images