Paula Chirilă – Divertis cu parfum de femeie!

De: Cătălina Matei / 07.09.2009, 00:00
Paula Chirilă - Divertis cu parfum de femeie!
Din această toamnă, umorul irezistibil marca Divertis va fi prezent la PRO TV în fiecare duminică, într-un program de două ore. Şi, cum în spatele oricărui bărbat stă o femeie puternică, şi umorul are nevoie de o prezenţă feminină! Iar Paula Chirilă este ”parfumul” care completează prima oră de program Divertis.

-Cum a fost la prima întîlnire cu Divertişii?
Îmi amintesc foarte clar că eram extrem de emoţionată din pricina întîlnirii cu ei şi nu ştiu ce impresie le-am făcut… Cred că eram foarte încordată şi probabil că aveam un zîmbet uşor împietrit, doar îi întîlneam pe Divertişi! Pe oamenii a căror muncă o admiram de atîţia ani! Am supravieţuit însă întîlnirii…

– Dintre ei, cine ţi se pare mai pus pe ”harţă” şi pe şotii?
Toţi! Fără putinţă de tăgadă! Nu cred că există întîlnire cu colegii mei în care să nu rîd în hohote la replicile amuzante ale unuia dintre ei. De aceea, aştept fiecare repetiţie sau filmare cu mare nerăbdare!

– Pînă acum, ce personaje ai interpretat?
Am avut ocazia să interpretez o mulţime de personaje amuzante – şi pentru mine, dar şi pentru cei care ne-au urmărit în fiecare duminică – de la oameni obişnuiţi pînă la vedete sau oameni politici, Elena Udrea fiind unul dintre acestea.

– Şi în pielea cui vei intra în noul show Divertis de la PRO TV?
Şi eu sînt la fel de nerăbdătoare să aflu ce mi-au pregătit colegii pentru acest show. Sînt sigură că vom reuşi împreună să-i convingem pe telespectatori să ne urmărească cu aceeaşi plăcere ca şi pînă acum. Pe mine mă vor vedea în prima oră de program Divertis la PRO TV, alături de Silviu Petcu, Dorin Antonesi, Florin Constantin, Cristian Greţcu, Cătălin Mireuţă, Doru Pîrcălabu şi alţi actori pe care nu îi dezvălui încă.

– Aţi început deja repetiţiile pentru emisiune?
Mai sînt cîteva zile şi începem repetiţiile, iar apoi filmările. E un nou început pentru noi toţi, iar aşteptă­rile sînt mari, însă asta nu face decît să ne ambiţioneze, să ne stimuleze.

Vine barza!

– Ce se întîmplă cu piesele scrise de tine? Se mai joacă? Pregăteşti şi alte surprize? Mai ai alte proiecte?
Pentru că am hotărît să-mi iau o vacanţă mai lungă, restul proiecte­lor care ţin de teatru le-am cam pus în cui. A venit însă toamna, m-am reîntors în Bucureşti odihnită şi gata de muncă şi sper să-mi găsesc timp, între repetiţii şi filmări, să mă ocup şi de proiectele teatrale în care mi s-a propus să mă implic.

– Vei scrie şi pentru Divertis?
Nu m-am gîndit la asta pînă acum, nu ştiu dacă pot concura cu talentul colegilor mei la acest capitol. Prefer să interpretez doar rolurile pe care ei le scriu pentru mine.

– Trecînd la lucruri mai ”pămînteşti”, cum îţi mai merge în căsnicie? Tot la distanţă (n.r. Marius Aciu, soţul Paulei, locuieşte în Cluj, în timp ce Paula stă la Bucureşti)?
În căsnicie, îmi merge foarte bine, din ce în ce mai bine aş putea spune. Şi asta pentru că atît eu cît şi soţul meu sîntem doi oameni echilibraţi, care au încredere unul în celălalt şi care, cel mai important, se iubesc!

Restul sînt detalii fără importanţă, care nu ne pot împiedica să fim o familie aşa cum ne-am dorit, mai ales că în decembrie, undeva în preajma Crăciunului, vom primi cel mai frumos, mai aşteptat şi mai preţios dar din lume: copilul nostru! Toate gîndurile noastre se îndreaptă acum spre bebeluşul care va veni şi tot ce ne dorim este să pot naşte fără probleme, iar copilaşul să fie sănătos.

– Şi care a fost cea mai frumoasă declaraţie de dragoste… de la distanţă?
Următoarea: ”Îi mulţumesc Celui de sus că mi te-a dat şi că mă lasă să te iubesc, chiar şi de la distanţă… Slavă cerului că eşti totuşi în România şi nu în Murmansk sau Vladivostok!”.