Paula Chirilă fuge din platoul unei emisiuni:“M-am ascuns şi am plâns”

De: Cristiana Trifu / 26.10.2017, 10:55
Paula Chirilă fuge din platoul unei emisiuni:“M-am ascuns şi am plâns”
Paula Chirilă trece prin momente de panică în această seară, de la ora 21.15, la “Aici eu sunt vedeta”, show-ul de la Antena 1 prezentat de Dan Bittman, în care copiii celebrităţilor dezvăluie secretele părinţilor lor.

Prezentă în platoul emisiunii alături de fiica ei, Carla (7 ani şi jumătate), Paula se sperie îngrozitor atunci când prezentatorul Dan Bittman se îndreaptă spre ea, ţinând în mână un borcan în care se află o tarantulă.

“Am arahnofobie! Plecaţi de aici cu el!”, a strigat Paula, la vederea vietăţii, părăsind platoul. Degeaba a încercat fiica ei să o apropie apoi de borcan, în ideea că îi va vindeca teama morbidă de păianjeni. Paula nu s-a lăsat înduplecată, ba a avertizat-o pe fetiţă că, dacă nu încetează, nu-i va mai cumpăra hoverboardul dorit.

“Mie mi-e foarte frică de păianjeni şi mi-au adus o creatură numită tarantulă, care m-a cam speriat. În platou, am încercat să mă ţin tare, pentru că era acolo şi Carla şi nu voiam să o influenţez. Dar, în pauză, am început să plâng. M-am ascuns într-o cabină, să nu mă vadă ea, şi am plâns. Am această teamă din copilărie, dar nu ştiu ce a declanşat-o. Nu pot privi păianjenii nici măcar în fotografie.”, explică Paula, îngrozită.

Cum se va încheia acest moment delicat pentru Paula Chirilă, telespectatorii Antenei 1 vor vedea în această seară, de la ora 21.15, într-o nouă ediţie a show-ului “Aici eu sunt vedeta”, prezentată de Dan Bittman.