Pavel Bartoş şi Răzvan Fodor – Prieteni la cataramă, cuplu de “afacerişti” pe micul ecran

Apropo.ro / 04.08.2008, 00:00
Pavel Bartoş şi Răzvan Fodor - Prieteni la cataramă, cuplu de “afacerişti” pe micul ecran
Sînt prieteni buni în realitate şi din toamnă vor lucra la un nou serial difuzat de Acasă, “Îngeraşii”. De data aceasta, abordează rolurile negative. Deşi nu cred că au ceva în comun cu personajele cărora le vor da viaţă peste puţină vreme, cei doi actori sînt fericiţi că au luat rolurile “de răi”, chiar dacă acestea au presupus şi... un regim alimentar strict.

-De cînd vă cunoaşteţi?

Pavel: Eu mă uitam împreună cu surorile mele, două la număr, la primul lui videoclip, acum vreo şapte ani, cred. Ţin minte că Răzvan stătea cu spatele la un perete şi cînta. Surorile mele erau înnebunite după el: “Mamă, ce tip mişto!”.
Răzvan (rîde): Şi apoi am început să lucrăm la “Păcatele Evei” şi de atunci să ieşim seara în oraş.

– Acum însă, nu se mai poate…

Răzvan: Eu tot îl sun pe la 12 noaptea să se pună în maşină şi să vină la un pahar de vorbă.
Pavel: Şi eu nu ştiu, în orele libere pe care le am, cum să dorm mai bine. De cînd s-a născut cea de-a doua fetiţă, în mai, avem programul adaptat pentru un bebeluş. Fiica mea cea mare o idolatrizează pe asta mică, pe de altă parte, are un fel de gelozie, aşa încît mama ei nu trebuie să-i strice rutina cu care era obişnuită şi să petreacă împreună la fel de mult timp ca şi înainte. Deci mie îmi revin multe sarcini din creşterea unui bebeluş.

– Şi urmează proiectul nou de la Acasă…

Răzvan: Vom juca pentru a doua oară împreună – la “Îngeraşii”, dar noi n-o să fim îngeraşi. Dimpotrivă.

– Adică?

Pavel: Eu mă bucur enorm că cineva m-a văzut într-un rol negativ. Credeam că intrasem într-un fel de tipar: băiatul bun cu ochi albaştri. Acum, voi încerca să tulbur apele în serial.
Răzvan: Şi eu la fel. Sigur, cele două personaje pe care le vom face au o părere mai bună despre ele. Se văd mafioţi cu acte în regulă care învîrt afaceri mari. Realitatea este că se ocupă doar cu nimicuri.

Kilogramele jos!

– Ce aţi făcut special pentru aceste roluri?

Pavel: Eu am slăbit 10 kilograme din februarie pînă în prezent. Atunci, m-am dus dus la un nutriţionist şi i-am ascultat cu sfinţenie sfaturile. Ştiam că trebuie să scap de multe kilograme, dar nu voiam o cură drastică. Am aflat cu stupoare că nu trebuie să renunţ la pîine, ci doar să consum cel mult două feliuţe zilnic. Uite aşa, cu grătare din carne slabă, puţine fructe şi multe legume s-au dus 10 kilograme. Şi, special pentru rol, m-am tuns foarte scurt.
Răzvan: Eu am avut o perioadă destul de relaxată de la începutul anului pînă acum, aşa că şi kilogramele mele s-au mai înmulţit. Dar ştiu cum să ajung rapid la greutatea dorită, aşa că într-o lună am slăbit mai mult de cinci kilograme, am făcut sport şi, uite-aşa (rîde), intru în… rol.

– De cînd vă vedeţi iar zilnic, cît de tare te-a înnebunit Pavel cu poveştile despre cei doi copii?

Răzvan: Îmi plac poveştile despre copii, mai ales că au o mulţime de informaţii utile. Eu sînt oricum un tip casnic în viaţa mea privată. Mai am şi alţi prieteni care au devenit tătici şi care îmi povestesc toate detaliile vieţii unui bebeluş. Şi nu-mi vine să cred cum s-au transformat – de la golanii pe care îi cunoşteam eu la părinţii responsabili din prezent. În concluzie, poveştile de genul acesta îmi fac foarte mare plăcere.
Pavel: Dar nici eu nu-i fac capul calendar. La primul copil, îţi explodează mintea de la atîtea informaţii noi. La cel de-al doilea, deja ştii o mulţime de lucruri şi te menţii totuşi într-o stare de… normalitate. Chiar dacă fericirea este enormă, nu mai eşti complet răvăşit ca prima oară.

– Fiica ta cea mare îl place pe Răzvan?

Pavel: Fiica mea cea mare se apropie de cinci ani şi este îndrăgostită de Viziru. Răzvan a fost “rezervat” pentru surorile mele. Din păcate, una s-a căsătorit şi cealaltă s-a apucat de facultate…

– Cum o să vă petreceţi timpul o dată cu începerea filmărilor?

Răzvan: O să muncim enorm, din fericire, cu cea mai mare plăcere, iar în timpii morţi de pe platouri o să mergem într-un local din Buftea să mîncăm.

– Şi cu silueta cum rămîne?

Pavel: Acum ştim amîndoi regulile unei diete deştepte astfel încît să ne menţinem în formă maximă.