Pe 23 iulie s-au efectuat 73 de tranzacții cu carduri Visa care pot câștiga la Loteria fiscală

Apropo.ro / 17.08.2015, 14:00
Pe 23 iulie s-au efectuat 73 de tranzacții cu carduri Visa care pot câștiga la Loteria fiscală
Posesorii de carduri Visa au efectuat pe 23 iulie 73 de tranzacții cu valori cuprinse între 364 lei și 364,99 lei, astfel că aceștia se pot număra printre câștigătorii Loteriei fiscale dacă au păstrat bonurile de la cumpărături, a anunțat luni operatorul de carduri.

Bonurile în valoare de 364 lei emise pe 23 iulie au ieșit câștigătoare la a doua extragere lunară a Loteriei bonurile fiscale, cererile pentru revendicarea premiilor, în valoare totală de 1 milion de lei, putând fi depuse de luni la sediile ANAF.

Duminică a avut loc a doua extragere lunară a Loteriei bonurilor fiscale, aferentă bonurilor din perioada 1-31 iulie, în studioul TV al Loteriei Române.

În cazul în care vor fi depuse cereri pentru mai mult de 100 de bonuri câștigătoare, va fi efectuată la o dată ulterior anunțată o nouă extragere, pentru desemnarea a maxim 100 de câștigători, cu un premiu de cel mult 10.000 de lei fiecare.

Rezultatele extragerii de duminică vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al Loteriei Române (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câștigător, alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.
Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.

Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF.

În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare.

Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile se constată depășirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători.

Sursa: MEDIAFAX