Pentagonul cheltuiește anual 300.000 de dolari, pentru a studia limbajul trupului lui Putin

De: Marian Andrei / 11.03.2014, 14:00
Pentagonul cheltuiește anual 300.000 de dolari, pentru a studia limbajul trupului lui Putin
Departamentul Apărării cheltuiește anual peste 300.000 de dolari pentru a studia limbajul trupului președintelui rus, Vladimir Putin, și al altor lideri ai lumii, a anunțat, vineri, John Kirby, secretarul de presă al Pentagonului.

În afară de această dezvăluire, Kirby nu a mai declarat nimic concret, în spiritul secretomaniei americane.

Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?

Kirby a spus că rezultatele acestor studii nu au fost folosite în abordarea crizei din Ucraina. „Rezultatele se află la Oficiul de Evaluare și, din cîte am înțeles, acolo vor rămâne”.

Kirby a adăugat că nu știe cine a văzut rapoartele, dar este sigur că Secretarul Apărării, Chuck Hagel, nu le-a citit. „Pot să vă spun sigur că aceste rapoarte nu au influențat nicio decizie a Departamentului Apărării”, a subliniat secretarul de presă.

Kirby a mai adăugat că Hagel nu avea cunoștință despre acest program, însă a fost informat și „a pus câteva întrebări”, vineri dimineață.

Kirby a vorbit despre acest program într-o conferință de presă ale cărei principale subiecte au fost criza din Ucraina și reforma sistemului de pensii militare. În cadrul conferinței, Kirby l-a descris pe Andrew Marshall, cel care coordonează Oficiul de Evaluare, drept un tip căruia îi place să studieze tot felul de probleme.

Despre rezultatele rapoartelor, Kirby a spus că, deși nu sunt clasificate, Pentagonul nu are intenția să le facă publice.