Peste 900 de politisti britanici au cazier

De: Marian Andrei / 03.01.2012, 15:30
Peste 900 de politisti britanici au cazier
Spargeri, furturi, trafic de droguri, violenta domestica sunt cateva dintre datele inscrise in cazierele celor care trebuie sa vegheze la aplicarea legii in Marea Britanie.

Cel putin 944 de ofiteri si politisti comunitari din Anglia si Tara Galilor au la activ condamnari, relateaza The Independent in editia online, printre acestia numarandu-se si ofiteri superiori: doi detectivi si un inspector-sef angajati ai Politiei Metropolitane.

Mai multe structuri ale fortelor de politie nu au putut oferi informatii asupra cazierelor unor angajati, ceea ce inseamna ca numarul celor condamnati ar putea fi mult mai mare.

Majoritatea condamnarilor sunt cauzate de incalcari ale regulilor de circulatie precum viteza excesiva si conducere sub influenta bauturilor alcolice, insa exista si condamnari pentru spargeri, accidente auto cauzatoare de moarte, furturi, trafic de droguri, violenta domestica, falsuri si influentarea unor anchete aflate in desfasurare.

Ghidul Ministerului de Interne al Marii Britanii cere ca ofiterii politiei sa aiba „integritate dovedita” pentru ca s-ar putea afla in situatia in care criminalii ar putea sa se foloseasca de trecutul lor pentru a afla informatii. In acest ghid se mentioneaza ca politia ar trebui sa respinga eventualii candidati care au savarsit infractiuni grave, precum vatamari corporale, spargeri, conducere imprudenta, trafic de droguri, acestia putand fi angajati doar in „conditii exceptionale.