“Pieces of a Woman”, o dramă inspirată dintr-o poveste reală, are premiera pe Netflix

De: Loredana Toma / 03.01.2021, 09:29
“Pieces of a Woman”, o dramă inspirată dintr-o poveste reală, are premiera pe Netflix

Drama Netflix “Pieces of a Woman”, cu Vanessa Kirby și Shia LaBeouf, este o poveste care a fost inspirată din realitate și prezintă un cuplu care și-a înmormântat nou-născutul, precum și procesul intentat moașei lor, pentru ucidere din culpă. Filmul va avea premiera pe 7 ianuarie.

Kata Wéber și Kornél Mundruczó, scenarista și regizorul filmului, au declarat pentru The Telegraph că povestea este inspirată din propria lor dramă, în urma pierderii copilului lor la naștere.

Un film despre un subiect tabu

Filmul “Pieces of a Woman” încearcă să aducă în prim plan și subiecte tabu, precum pierderea sarcinii. Ideea principală a filmului este momentul devastator al experienței de a naște acasă, sub îngrijirea unei moașe neatente. Povestea o are ca personaj principal pe Martha, care jonglează între înmormântarea propriului bebeluș, întregul proces intentat moașei pentru ucidere din culpă, controlul public și relația plină de probleme cu mama și cu soțul ei.

CITEȘTE ȘI: Satira Netflix„Death to 2020”, dedicată acestui an, un film făcut pe fugă

Weber: Scrisul te ajuta să-ți intelegi propriile sentimente

“Pur și simplu n-am discutat despre asta. Și, într-o zi, am dat peste niște notițe de-ale Katei intitulate ‘Fragmente ale unei femei’ și mi-am spus ‘Dumnezeule, cât de departe s-a ajuns?'”, a povestit regizorul maghiar Kornél Mundruczó, recompensat cu premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes, în 2008, pentru lungmetrajul „Delta”, care a fost filmat în România.

Kata Wéber, în vârstă de 40 de ani, a mărturisit că, la început, nu și-a dat seama că era, practic, în doliu. “Scrisul a fost ca o terapie. Așa începi să-ți înțelegi propriile sentimente”, a mărturisit ea.

FOTO: Profimedia