Pippa Middleton: „Cred că, în sfârșit, mi-am găsit Prințul”

Apropo.ro / 19.03.2013, 12:10
Pippa Middleton:
Pippa Middleton a fost fotografiată în compania noului ei iubit, Nico Jackson, în stațiunea montană St. Moritz.

Pippa Middleton este îndrăgostită până peste cap de noul ei iubit, Nico Jackson, în vârstă de 35 de ani.

Cei doi au fost fotografiați împreună în stațiunea montană St. Moritz, unde nu s-au sfiit să se sărute în public sau să se comporte ca un oricare alt cuplu.

De curând, Pippa Middleton, 29 de ani, a participat la competiție de ski, Engadin Skimarathon, ce a avut loc în Elveția. Bucuroasă că a terminat cursa de 42 km, sora Ducesei de Cambridge l-a luat în brațe pe Jackson și l-a sărutat pasională. Pippa a ieșit pe locul 233 din 494 de skiori, iar Nico a terminat cursa cu opt minute înaintea iubitei sale celebre.

Pippa și Nico s-au cunoscut anul trecut, într-un club de noapte din Londra. De atunci au rămas împreună, iar familia lor este încântată de relația frumoasă pe care o au cei doi.

Nico Jackson provine dintr-o familie înstărită și lucrează în domeniul bancar.

Cu ce a fermecat-o Nico pe Pippa, dar și pe celalalte femei care suspină după el? Cu ochii lui albaștri… în care te pierzi, după cum spun multe femei din preajma lui.