Piturca sau Domenech? Cine va fi sacrificat dupa meciul de la Constanta?

Apropo.ro / 10.10.2008, 12:33
Romania si Franta se vor intalni maine seara intr-un meci care a incins deja spiritele.

Romania si Franta se vor intalni maine seara, de la ora 21.40 pe stadionul Farul din Constanta, intr-un meci care a incins deja spiritele.

Chiar daca erau considerate principalele favorite la calificare, echipele Romaniei si Frantei au inceput extrem de prost preliminariile Mondialului din 2010, cu infrangeri in fata Lituaniei si respectiv Austriei.

Dupa debutul dezastruos, Victor Piturca a fost contestat atat de fani cat si de presa pentru jocul lent pe care il practica nationala.

Dupa ultimele informatii, se pare ca selectionerul le pregateste o surpriza francezilor, care se asteapta ca tricolorii sa se bage cu "fundul in poarta", si va trimite in teren o echipa mult mai ofensiva.

La ultimul antrenament, Piturca a testat urmatoarea formula de joc: Lobont – Ogararu, Tamas, D. Goian, Rat – Cocis, Muresan, Chivu – Fl. Petre, Marica, Mutu

"Am ales deja primul 11. Insa s-ar putea sa mai existe o surpriza. Vrem sa ne aparam, dar sa si atacam. Un 1-0 ar fi bun", a spus Piturca.

De partea cealalta, acesta ar putea fi jocul decisiv pentru viitorul selectionerului Frantei. Daca pierde la Constanta, Domenech isi va face sigur bagajele. in timp ce Piturca se mai poate salva la jocul cu Serbia.

"Raymond Domenech nu s-a hotarat inca asupra echipei de start. Tinand cont de indisponibilitatea lui Gallas, de incertitudinea lui Anelka si accidentarea lui Ben Arfa, joi seara Domenech a testat mai multe formule de echipa. Mexes este favorita sa-l inlocuiasca pe Gallas, insa de-a lungul sedintei de pregatire pe acest post a fost incercat si Boumsong. Pentru a-l inlocui pe Ben Arfa, care are genunchiul inflamat, prima solutie este Malouda. Dar si Benzema a jucat apoi in echipa titularilor. Nici postul lui Evra nu e sigur, Clichy trecand si el la titulari in timpul antrenamentului", au scris jurnalistii de la L’Equipe.

In acest moment, conform sursei citate, echipa de start are cateva semen de intrebare: Mandanda – Sagna, Mexes (Boumsong), Abidal, Evra (Clichy) – Vieira, Toulalan – Ribery, Gourcuff, Ben Arfa (Malouda sau Benzema) – Henry.

Spune aici care crezi ca va fi rezultatul partidei Romania-Franta?

Care dintre cele doua echipe va ramane fara selectioner dupa aceasta partida?

Imagine: Mediafax Foto