Planurile Ministerului Sănătății pentru 2015

De: Carmen Ulian / 03.01.2015, 16:30
Planurile Ministerului Sănătății pentru 2015
Ministerul Sănătății (MS) și-a stabilit obiectivele prioritare pentru 2015. Iată care sunt acestea.

Ministerul Sănătății (MS) și-a stabilit obiectivele prioritare pentru 2015. Între acestea se numără și dezvoltarea programelor naționale de prevenție, continuarea procesului de actualizare a listei de medicamente compensate și gratuite, precum și realizarea de investiții în sistem cu fonduri din surse externe, scire Mediafax

Astfel, actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite va continua prin introducerea unor noi terapii pentru bolnavii cronici. „În prezent se derulează etapa finală de introducere a triplei terapii pentru tratarea bolnavilor cu hepatită C”, a precizat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Tot în 2015, o serie de molecule evaluate vor fi introduse în listă prin mecanismul cost-volum, urmând să aibă loc, de asemenea, prima delistare și introducerea unora într-un nivel de compensare mai mic. „Aș vrea să reamintesc faptul că în 2014, după șapte ani, am reușit să actualizăm de două ori lista de medicamente compensate și gratuite, pentru ca pacienții români să beneficieze de tratamente inovative care să determine o îmbunătățire a calității vieții lor, refacere rapidă după boală și, implicit, o reintegrare mai ușoară în familie sau la locul de muncă”, a adăugat Bănicioiu.