Polițiștii au descoperit 100 de plicuri cu heroină în anusul unui bărbat

De: Gabriela Voicu / 25.02.2013, 13:30
Polițiștii au descoperit 100 de plicuri cu heroină în anusul unui bărbat
Polițiștii americani din New Jersey au arestat un bărbat care ascundea 100 de plicuri cu heroină în anus.

Poliția din New Jersey, SUA, a arestat un bărbat după ce a descoperit că ascundea 100 de plicuri cu heroină în anus.

Rasoul Speight, un delincvent în vârstă de 32 de ani, a fost oprit inițial în trafic pentru un control de rutină, însă polițiștii au simțit miros de marijuana în mașina sa.

Aceștia i-au perecheziționat apoi autovehiculul și, deși nu au găsit nimic incriminator, l-au arestat pe bărbat și pe Gary Sylak, în vârstă de 25 de ani, pasagerul care se afla cu el în mașină.

În timpul unui interogatoriu la secția de poliție, autoritățile au descoperit că Speight avea heroină ascunsă în anus.

Valoarea celor 100 de plicuri cu droguri era de circa 1.000 $ la periferia din New York și 2.000 $ în zona centrală a orașului, către care se îndreptau cei doi suspecți.

Polițiștii americani au declarat că Rasoul Speight este membru al grupării infracționale Bloods. Acesta a fost reținut, iar cauțiunea în cazul său a fost stabilită la 38.500 $.