Povestea CUTREMURĂ‚TOARE din spatele portretului realizat din 2,1 milioane de puncte!

De: Gabriela Voicu / 17.12.2012, 11:00
Benjaman Kyle poate fi considerat cel mai misterios om din lume, dar și cel mai norocos. Află povestea lui spectaculoasă!

Imaginea de mai jos pare a fi o fotografie alb-negru, însă, de fapt, este reprezentarea unui portret desenat de artistul Miguel Endara.

Spectaculosul desen care conține 1,2 milioane de puncte și a fost realizat în 138 de ore (4.25 puncte pe secundă), ascunde o poveste incredibilă care a făcut înconjurul lumii.

Bărbatul desenat de Endara este Benjaman Kyle și cu siguranță că nu ați auzit de el, așa cum nici el nu știe cine este. În 2004, bărbatul a fost găsit inconștient în spatele unui restaurant din Richmond Hill, Georgia, și nu avea asupra lui nici acte, nici bunuri care să ajute la stabilirea identității lui. El a suferit atunci arsuri cumplite și a rămas aproape orb, iar spitalul la care a fost transportat l-a înregistrat sub numele Benjaman Kyle, folosind inițialele restaurantului lângă care el fusese găsit.

Portretul lui Benjaman Kyle

Benjaman nu își amintea nimic despre viața lui de dinaintea accidentului, iar după câteva luni de investigații medicale el a fost diagnosticat cu amnezie retrogradă. Cum nici autoritățile nu au putut afla cine era el, Benjaman Kyle a devenit singura persoană din America dată dispărută, deși oamenii legii știau unde se afla. Mai mult, fără SSN (social security number) și o carte de identitate validă viața bărbatului a devenit chiar mai complicată.

În timp, autoritățile au renunțat la cazul său, având în vedere că nu l-au putut identifica nici după amprente, nici după teste ADN sau apariții publice în cadrul unor emisiuni. Fără SSN, însă, Benjamin Kyle nu se putea angaja sau măcar apela la adăposturile pentru oamenii străzii. Presupunând că bărbatul a avut cândva SSN, autoritățile au refuzat să îi acorde unul nou.

Miguel Endara desenează…

În 2010, după ce Benjamin a apărut în emisiunea lui Dr. Phil, John Wikstrom, un student de la Școala de Film din Florida, a aflat despre cazul lui, l-a căutat și l-a găsit în Jacksonville. Bărbatul dormea într-un parc și nu mai avea speranța că cineva l-ar putea ajuta. Dar datorită acestui tânăr regizor, care a creat un documentar emoționant despre situația sa, Benjamin Kyle a devenit cunoscut de din ce în ce mai mulți oameni. El a revenit în atenția presei și, mulțumită unor jurnaliști din Florida, cazul său a ajuns la urechile unor demnitari americani, care au decis saă îl ajute. Lui Kyle i-a fost emis un buletin, deși nu are încă SSN, a fost angajat de proprietarul unui restaurant, iar alt filantrop i-a oferit adăpost.

Astfel, viața bărbatului s-a schimbat radical datorită lui John Wikstrom, dar el încă are nevoie de SSN, iar pentru asta îl puteți ajuta și voi!

Miguel Endara și Benjamin Kyle

Există o petiție online care are nevoie de 25.000 de semnături pentru a fi aprobată la Casa Albă, iar în prezent cifra a ajuns la 10.832. Mai sunt doar 9 zile până pe 25 decembrie, cand va expira termenul petiției, ceea ce înseamnă că trebuie să vă grăbiți pentru a-l ajuta pe Benjamin. De asemenea, puteți accesa FindingBenjaman.com pentru a afla mai multe despre cazul său unic.

Artistul Miguel Endara a hotărât să realizeze portretul bărbatului după ce a văzut documentarul „Finding Benjaman” la Tribeca Film Festival. El a multiplicat desenul de mai sus și vinde fiecare exemplar pentru 90 de dolari, iar jumătate din suma strânsă va fi folosită pentru a-l ajuta pe Benjamin Kyle. Între timp, cât mai mulți dintre voi trebuie doar să semneze petiția…