Povestea tristă a poetei Elena Farago! Cum a ajuns guvernantă în casa lui Caragiale

De: Nicoleta Nicolae / 04.04.2016, 15:13

Povestea tristă a poetei Elena Farago! Cum a ajuns guvernantă în casa lui Caragiale
Toată lumea ştie poezii precum „Căţeluşul şchiop”, „Gândăcelul”, „Cloşca”, „Sfatul degetelor” sau „Motanul pedepsit”, dar câte se ştiu despre copilăria autoarei acestor versuri, Elena Farago?

Elena Farago s-a născut, acum 138 de ani, la Bârlad într-o familie de origine greacă – Francisc şi Anastasia Paximede. A urmat primele clase la pensionul din oraş şi doar două clase secundare.
Copilăria şi-a petrecut-o alături de cei şase fraţi şi surori, fapt care se va reflecta mai târziu în opera literară. Va moşteni de la mama ei o sănătate delicată pe care timpul în loc să o îmbunătăţească o va şubrezi. Mica Elena îşi petrecea timpul mai mult cu Antoaneta, cel de-al treilea copil al familiei, faţă de care avea nu numai un ataşament frăţesc, dar şi un devotament de mamă. Cu ea, citea şi recita poeziile învăţate la şcoală şi tot cu ea, fire bolnăvicioasă, în orele libere cânta.
Încă de mică avea un dezvoltat simţ al frumosului. O atrăgea tot ce era armonie de forme, de sunete, de culori. Ataşamentul de Antoaneta se explică poate, în mare măsură prin bunătatea poetei, dar nu mai puţin prin cultul frumosului. „Era cea mai frumoasă, nu numai dintre noi, dar dintre toţi copiii pe care îi cunoşteam”.

”Mama era delicată, albă cu păr şaten, ochi frumoşi şi mâini cum nu am mai văzut. Când am găsit-o pentru prima oară spălând vase, mi-a fost aproape rău fiziceşte. M-am repezit şi i-am luat vasele din mână şi de atunci când veneam de la şcoală, făceam eu tot ceea ce era greu şi urât în gospodărie”. Până la şcoală copilăria i-a fost aproape de poveste: lungi plimbări cu trăsura, cu echipaje somptuoase, cu părinţi sau doar copiii singuri, vor rămâne întipărite în mintea poetei, consemnează www.istorie-pe-scurt.ro.
Cum însă de la un timp afacerile familiei mergeau prost, lipsurile încep să se facă simţite.
Privaţiunile se ţineau lanţ şi necazurile îi slăbeau pe fiecare. Boala se cuibăreşte tot mai mult în casa lor şi seceră pe rând pe Nicolae, Celestina, Antoaneta şi mamă. Aceste patru decese, survenite în perioada 1884-1890, o copleşesc, lovitura cea mai grea fiind moartea mamei în 1890.

După decesul ei încetează şi parcursul şcolar al Elenei. Terminase două clase secundare. De acum încolo trebuia să se dedice familiei. Era cea mai mare dintre fete şi grija trecea asupra ei. Ziua muncea în casă în timp ce tatăl se zbătea afară pentru a uşura viaţa copiilor. Noaptea, frântă de oboseală, după ce îşi culca fraţii şi surorile răsfoia cărţile de şcoală ale fratelui ei mai mare, dornică de a nu pierde contactul cu învăţătura. Citea toate ziarele şi revistele pe care apucă să pună mână. Cum renunţase la studii pentru diplomă, îşi consacra timpul liber cultivării culturii generale pentru a uita faptul că era ”mamă şi soră” şi nimeni ”nu mă întreba ce mă doare”.

 La doar 17 ani şi-a pierdut şi tatăl, ceea ce a agravat situaţia materială a tinerei şi a fraţilor ei. Ajunsă la Bucureşti, a intrat ca guvernantă în familia lui Ion Luca Caragiale. Aici îl cunoaşte pe tânărul economist Francisc Farago care i-a devenit soţ. Într-un interviu din 1927, poeta a recunoscut că anii petrecuţi în casa lui Caragiale au fost cei mai frumoşi ani din tinereţea ei.