Premianţii covorului roşu de la Emmy

Apropo.ro / 25.09.2009, 15:26
Premianţii covorului roşu de la Emmy
Dacă cei care urmau să primească premiul Emmy erau ca şi anunţaţi, pentru restul, rămaşi în afara nominalizărilor, a mai rămas o miză de cucerit: aşa-numitul premiu al covorului roşu.

Ca în fiecare an, la ceremonia decernării premiilor Emmy au fost
prezenţi şi nominalizaţi, dar şi mondeni, flataţi că vor apărea din
nou prin reviste şi se va scrie încă o dată despre ei. Unii şi-au
auzit numele şi au plecat acasă cu trofeul, alţii s-au retras în
vilele lor somptuoase, sperînd că la anul vor fi ei în locul celor
care au urcat pe scenă şi au transmis veşnicele mulţumiri.

Pentru toţi însă, orice astfel de întrunire e un bun prilej
să-şi achiziţionize haine scumpe – pe care, de multe ori, le poartă
doar o singură dată, să-şi bună la bătaie imaginaţia, dar şi simţul
estetic şi să spere că vor avea notă de trecere la capitolul
imagine.

Anul acesta, cititorii revistei „People” le-au ales pe
Kate Walsh (foto sus) şi pe Mariska Hargitay (foto
stânga)
, ca model de frumuseţe şi stil pentru
categoria „peste 40 de ani”, surclasîndu-le pe alte trei distinse
doamne: Debra Messing, Vanessa Williams şi Kyra Sedgewick. Cel mai
aplaudat cuplu de pe covorul roşu a fost Seal şi Heidi Klum, mult
mai simpatizaţi decît Michael J. Fox şi Tracy Pollan. Tot Heidi
Klum a fost votată şi la categoria „cel mai bine îmbrăcat
reality-star”. Practic, viitoarea mămică a strălucit la propriu în
rochia ei Marquesa, defilînd pe covorul roşu ca în propriul
„Project Runaway”. Apariţia masculină a serii a fost Justin
Timberlake, în timp ce Serena van der Woodsen („Gossip Girl”) a
fost declarată cea mai sexy apariţie feminină. Rochia roşie, marca
Versace, s-a dovedit a fi un atu important.

Chiar dacă n-au primit „marele premiu” nici pe scenă, dar nici pe
covorul roşu, Drew Barrymore, Kim Kardashian, Christina Applegate,
Hayden Panettiere, January Jones, Julia Louis-Dreyfus, Mary-Louise
Parker, Leighton Meester („Gossip Girl”), Tina Fey („30 Rock”),
Christina Hendricks („Mad Men”), Chloe Sevigny („Big Love”), Sandra
Oh („Grey’s Anatomy”), Rose Byrne („Damages”) şi Jamie Lynn Sigler
(„Entourage”) au primit în schimb laude, iar bliţurile fotografilor
s-au îndrăgostit, pur şi simplu, de ele.