Premiera Diesel

Apropo.ro / 08.01.2002, 13:05
Premiera Diesel
Firma germana HANOMAG a produs in perioada 1925-41 automobile extrem de fiabile, absolut toate modelele fiind opera inginerului Carl Pollich Istoria firmei germane incepe in anul 1835, numele de Hanomag provenind de la Hannoversche Maschinenbau AG. Primele produse ale firmei au fost

Firma germana HANOMAG a produs in perioada 1925-41 automobile extrem de fiabile, absolut toate modelele fiind opera inginerului Carl Pollich

Istoria firmei germane incepe in anul 1835, numele de Hanomag provenind de la Hannoversche Maschinenbau AG. Primele produse ale firmei au fost locomotivele, intrarea in lumea producatorilor de automobile petrecandu-se in anul 1925, o data cu lansarea modelului 2/10 PS. Practica botezarii modelelor dupa puterea motorului este abandonata in ’34, cand este lansat modelul Garant, caruia i-au urmat Kurier, Rekord si Sturm.

Productia de turisme a continuat pana in ’41, cand a fost reorientata spre realizarea de camioane la cererea armatei germane. Dupa razboi s-a incercat fara succes relansarea productiei de turisme prin prezentarea la Salonul Auto Frankfurt ’51 a modelului Partner, un coupe propulsat de un motor in doi timpi, ce nu avea sa fie produs decat in circa 20 de exemplare. Productia de camioane continua insa si astazi, in paralel fiind produse si vehicule utilitare usoare, cel mai mare succes avandu-l modelul AL 28.

Lansat in februarie 1934, modelul Rekord este un automobil din clasa medie care s-a facut remarcat prin robustete si soliditate. Acest fapt a determinat includerea sa in parcul auto al armatei germane. Notorietatea sa mondiala se datoreaza faptului ca isi disputa pionieratul in privinta echiparii unui turism cu un motor diesel cu Mercedes-ul 260 D.

Cele doua automobile au reprezentat in februarie 1934 principalul punct de atractie al Salonului Auto de la Berlin. Au existat patru generatii Hanomag Rekord: doua cu motorizare diesel (productie de 1074 unitati) – Typ D 19 A (1937-38), Typ 19 K (1939-40) – si doua cu motorizare pe benzina (productie 18.114 unitati) – Typ 15K (1934-36), Typ 15K (1937-38).

Diferentele dintre acestea sunt minore, modelele diesel avand doar caroserii tip limuzina (cu 2 sau 4 usi), in timp ce modelele pe benzina beneficiau in plus de variante de caroserie roadster (2 locuri) si cabriolet. Modelul testat de AUTOSHOW este un Rekord Typ 15 K, carosat Ambi-Budd, fabricat in 1936 ce apartine dlui Mircea Ganea, membru al RETROMOBIL CLUB ROMANIA.

Caroseria este de tip limuzina cu 2 usi si beneficiaza de un sistem roll-dach de decapotare prin rularea plafonului realizat din piele. Instalatia electrica pe 6 V creeaza unele greutati in procurarea acumulatorului si a becurilor, minore in comparatie cu procurarea anvelopelor de dimensiunea 5.50×16, fabricate pentru ultima data de uzina din Floresti la inceputul anilor ’60. Cu aceasta problema se confrunta toti posesorii de vehicule istorice din tara. Dupa numeroase interventii esuate pe langa producatorii autohtoni, acestia au ca unica solutie procurarea anvelopelor din import.

Abordarea subiectului ii displace profund proprietarului acestei bijuterii mecanice. Ascultand insa modul in care motorul automobilului sau „toarce” la 65 de ani de la efectuarea primului rodaj, dl Ganea redevine calm si nu uita sa mentioneze inainte de a ne desparti faptul ca a mostenit automobilul de la tatal sau, un cunoscut mecanic bucurestean.
Sursa: www.autoshow.ro

Tags: