Premii, prime de vacanță și de căsătorie plătite din pensiile private ale românilor

Apropo.ro / 29.10.2013, 17:30
Premii, prime de vacanță și de căsătorie plătite din pensiile private ale românilor
Șefii Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private și cei 80 de angajați și-au împărțit ilegal premii, prime de vacanță și de căsătorie din banii pentru pensiile private ale românilor.

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a fost inclusă din acest an în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), după ce instituția a înregistrat un deficit de peste un milion de euro.

Pentru vremea în București și în alte orașe, consultă vremea apropo

Cum au depășit pragul psihologic al crizei, CSSPP a împărțit ilegal banii ce aparțineau cetățenilor – pensiile private, către angajați sub formă de premii, prime de vacanță și de căsătorie.

Cheltuielile s-au făcut ilegal, susține un raport al Curții de Conturi. Astfel, conducerea Comisiei a ignorat prevederile legale privind măsurile de reducere a unor categorii de cheltuieli publice. Auditul a avut loc în primăvara acestui an și a verificat modul în care au fost administrate fondurile CSSPP.

Neregulile constatate de Curtea de Conturi nu i-au impresionat pe șefii CSSPP. Aceștia au contestat raportul de control, pe motiv că prevederile legale invocate de auditori nu se aplică în cazul lor.

Cu privire la constatările identificate cu ocazia auditului financiar, conducerea CSSPP consideră că nu i se aplică măsurile de reducere a unor categorii de cheltuieli publice prevăzute de legislație„, se arată în raportul de control. Mai mult, șefii Comisiei nu recunosc autoritatea Curții de Conturi.

În contestație, aceștia au precizat că „în îndeplinirea atribuțiilor sale, CSSPP și persoanele din conducere nu vor solicita sau primi instrucțiuni de orice natură de la nicio altă instituție ori autoritate publică”.

Curtea de Conturi a respins însă punctul de vedere formulat de CSSPP. „Măsura dispusă de Curte nu privește organizarea CSSPP, nici atribuțiile stabilite în sarcina acesteia în domeniul pensiilor private. Măsura dispusă se referă la încălcarea unor reglementări financiare menite să restricționeze efectuarea unor cheltuieli prin interzicerea unor achiziții publice, măsuri care, potrivit OUG 34/2009, se aplică inclusiv autorităților a căror finanțare se asigură integral din venituri proprii, cum este cazul CSSPP„, mai precizează raportul de control.