Presentimentele, mit sau realitate?

Unele persoane, în special femeile, sunt daruite de natura cu o sensibilitate care poate fi încadrata la ceea ce numim presentimente. Exista o stare de neliniște care ne copleșește simțurile atunci cand știm ca se va întampla ceva rau celor dragi. Presentimentul este un soi de radar care poate juca un rol providențial în viața fiecaruia dintre noi, daca știm sa-l citim sau sa-l ascultam…

„Am avut șansa de a crește într-un mediu destul de cosmopolit, și asta pentru ca tatal meu a avut o cariera în diplomație. Astfel, am trait pana la o varsta destul de mare în Orientul Îndepartat și sunt convinsa ca atmosfera aceea mistica, plina de credințe ciudate, și-a pus amprenta asupra firii mele, și așa înclinata spre visare și contemplare, modelandu-mi spiritul… Acolo am început sa cred în soarta și în faptul ca, din cand în cand, poți primi semne… Poate parea deplasat, dar am convingerea ferma ca soarta îți poate trimite semne, pentru a te îndruma pe drumul care ți-a fost harazit…” – povestește Anda.

Visul unei nopti de vara

Într-o noapte fierbinte, în plin muson indian, cand aerul era aproape imposibil de respirat, îngreunat de ploaie și caldura, Anda statea pe terasa pierduta în visare…

„Simțeam ca ma confund cu vegetația luxurianta a junglei, aveam senzația ca pot crește împreuna cu ea… îi simțeam vitalitatea… Nu putea fi vorba de relaxare, în toata acea agitație a vieții al carei ritm de creștere îl simțeam cu toata ființa mea… totul în jurul meu parca încerca sa-mi spuna sa dau viața vieții!”

De atunci, Anda nu a putut sa se gandeasca decat la acest lucru! Indiferent ce ar fi facut, gandurile ei o luau razna, oprindu-se mereu la ceea ce simțise în acea noapte… „Aveam convingerea ca singurul mod în care puteam urma îndemnul junglei era acela de a face un copil, iar acest gand nu îmi dadea pace”…

Destinul l-a scos in calea mea

La intoarcerea în țara l-am cunoscut pe El, pe Matei. De la început, am știut cumva ca el este alesul! Nu știu de unde, dar ceva îmi spunea acest lucru. M-am uitat în ochii lui pentru o clipa și am știut ca este jumatatea mea! Dupa doar doua luni eram casatoriți și… eu – gravida!”. Anda a nascut ușor, foarte ușor, o fetița pe care a botezat-o Andrada. „Andrada, pentru ca acest nume vechi, cu origini dacice, sa-i poata da forța și energie din tot ceea ce o înconjoara, Andrada pentru a fi protejata de tot raul din lume… Pe zi ce trece am senzația ca Andrada, asemeni unei prințese din poveste, crește într-o zi cat alți copii în zece, desigur, este doar o impresie, dar ce sa fac, este prințesa mea!” Legatura dintre Anda și Andrada este una dintre cele mai puternice și, uneori, Anda cu greu se abține sa nu fuga pur și simplu la fiica ei pentru a o lua în brațe, deși aceasta n-a ramas singura decat cel mult zece minute. „Uneori, am sentimentul ca exagerez și atunci încerc sa ma concentrez și sa îmi educ copilul asigurandu-i libertate.”

Presimtirea salvatoare

„Într-o zi, acum o luna cred, am avut un program extrem de încarcat. Plecasem de dimineața, știind ca aveam sa ma întorc seara, destul de tarziu. Deși aveam multe de facut, nu mi-am putut scoate din cap gandul ca fiica mea se afla în pericol! Am tot încercat sa ma liniștesc cu gandul ca Andrada este cu bunica ei și, prin urmare, nu s-ar fi putut întampla nimic rau! Cu toate acestea, am dat cateva telefoane acasa pentru a ma asigura ca totul este normal. Așa și era, și totuși… Nu reușeam sa ma liniștesc! Cu fiecare minut care trecea deveneam din ce în ce mai agitata, pana cand sentimentul s-a transformat în panica. Am lasat totul balta și, cu primul taxi, am ajuns acasa. Am intrat pe ușa val-vartej și nu m-am oprit decat în camera Andradei! Am ajuns exact la timp! Mama facuse o criza de spasmofilie în timp ce încerca sa o adoarma pe micuța. Brațele ei au strans copilul ca într-o menghina, iar micuța, de spaima și de stransoare, nu mai putea sa respire…” Situația care putea sa se termine cat se poate de prost, atat pentru Andrada, cat și pentru bunica, a fost salvata de Anda, care a știut cum sa-și asculte presimțirea… „Asemenea lucruri se întampla cu siguranța și altor oameni, sunt convinsa de asta. Și mai cred cu tarie ca, daca am încerca sa privim cu mai mare atenție semnele, atunci, poate, am reuși sa ne ferim mai bine și poate am reuși mai mult…”

Intuiția feminina

Cu toții avem un al șasele simț. Cu toate acestea, femeile sunt mult mai sensibile. Ele simt schimbarile mai repede și reacționeaza mai bine la „sugestiile” subconștientului. La polul opus se afla barbații, care prefera sa-și suprime vocea interioara, prin stabilirea unor limite clare anumitor lucruri, preferand faptele concrete. Din acest motiv, daca femeia reacționeaza atat de prompt la o „strangere de inima” este, de cele mai multe ori, luata în ras de partener, aceștia considerand „sfetnicul launtric” drept un nonsens.

Cercetatorii americani afirma cu tarie ca: „Funcționarea celui de al șaselea simț ține de capacitatea creierului nostru de a comuta între rațiune și sentimente”. De asemenea, aceștia mai susțin ca mai ales mamele se bucura de acest simț special. Acestea, spun cercetatorii, își dau seama imediat, subconștient, în proporție de 80% din cazuri, daca i s-a întamplat ceva rau copilului lor. În același timp avertizeaza, spunand ca nu este indicat sa îți înabuși aceste sentimente; uneori, acestea pot juca un rol salvator în viața ta!

Acasa Magazin