Pret unic pentru descarcarea de muzica de pe iTune

Apropo.ro / 10.01.2008, 17:27
Pret unic pentru descarcarea de muzica de pe iTune
Apple a acceptat sa aplice in Europa un pret unic pentru descarcarea de muzica de pe iTune si sa reduca astfel tariful din Marea Britanie.

Apple a acceptat, miercuri, sa aplice in Europa un pret unic pentru descarcarea de muzica de pe site-ul iTune si sa reduca astfel tariful din Marea Britanie, Comisia Europeana (CE) renuntand in schimb la o investigatie antitrust impotriva companiei, potrivit Financial Times.

Investigatia CE a fost declansata in urma unei reclamatii depusa in 2004 de o organizatie de protectie a consumatorilor din Marea Britanie, care critica faptul ca serviciile oferite prin iTune sunt mai scumpe pe piata britanica fata de alte state europene.

Setarile iTune nu permit utilizatorilor dintr-un stat european sa descarce muzica de pe un site construit pentru servicii in alt stat, Comisia considerand ca aceasta este o practica de afaceri restrictiva.

In prezent, descarcarea de muzica de pe iTune costa in Marea Britanie cu 10% mai mult decat in zona euro, potrivit CE.

Institutia europeana a anuntat, miercuri, ca va renunta la investigatie, dupa ce Apple a decis sa aduca preturile din Marea Britanie la nivelul celor din restul Europei, in decurs de sase luni.