Pretențiile lui Joe Cocker pentru concertul din București

De: Gabriela Voicu / 30.07.2013, 18:30
Pretențiile lui Joe Cocker pentru concertul din București
O limuzină de lux, bucătar propriu, hotel de cinci stele și vinuri franțuzești. Acestea sunt câteva dintre cerințele celebrului cântăreț Joe Cocker, care va concerta în București pe 4 august.

O limuzină de lux, bucătar propriu, hotel de cinci stele și vinuri franțuzești. Acestea sunt câteva dintre cerințele celebrului cântăreț Joe Cocker, care va concerta în București pe 4 august, de la ora 20.00, ca parte din turneul de promovare al noului său album Fire It Up.

Pe lângă piese de pe noul album, fanii vor mai putea asculta You Can Leave Your Hat On, Unchain My Heart, N’oubliez Jamais, Ain’t No Sunshine, Up Where We Belong…

Deși a mai vizitat România, Joe este nerăbdător să ajungă din nou în Capitală. Acesta va veni cu un avion privat și va fi cazat la un hotel de cinci stele. Va fi însoțit în permanență de doi bodyguarzi, se va deplasa cu o limuzină de lux și va avea propriul bucătar.

Afiș concert Joe Cocker

În backstage, Joe Cocker își dorește multe plante, canapele confortabile și oglinzi. Artistul a anunțat că vrea să bea suc natural de merișoare fără conservanți și coloranți, apă Evian, Gatorade și Cola Zero. Artistul va mai avea la dispoziție un coș cu batoane de ciocolată, fructe proaspete netăiate (artistul a avut grija să menționeze că trebuie să aibă la dispoziție neapărat banane). O cerință mai puțin obișnuită a fost cea legată de paharele roșii: artistul a cerut ca în cabină să aibă doar pahare roșii.

Nici muzicienii care-l vor acompania pe scenă nu s-au lăsat mai prejos și au cerut (în afară de lucruri obișnuite precum sucuri, apă, alune, chips) bere, migdale și ursuleți gumați Haribo! Organizatorii au primit instrucțiuni clare și în ceea ce privește băuturile domnilor din band. Managementul artistului a solicitat pentru partea masculină vin franțuzesc, iar pentru doamnele din band vin roșu spaniol.